PLASAMENTE ALTERNATIVEArta omoară toţi viruşii
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 28 februarie 2020

Nu este greu să constaţi că achiziţionarea de artă este printre ultimele preocupări ale momentului. Nu picturile sau sculpturile din galerii au dispărut, cumpărate cu cărucioarele, ci apa la PET, făina, conservele, pastele şi ce a mai crezut lumea de cuviinţă. Măştile sanitare nu se mai găsesc, că pictură, grafică şi sculptură sunt peste tot. Preţul a crescut tot la aceste efemere piedici în calea agresiunilor respiratorii, în timp ce preţul la obiecte de artă sau de colecţie este mai mult nebăgat în seamă. În Italia, ţara artei prin definiţie, cultura se duce acasă, speriată de invizibilul dar criminalul virus care a uzurpat numele unei beri mexicane. Fără spectacole, slujbe religioase, fără teatru sau galerii aglomerate, fără călătorii şi vizite, noul virus gripal ne trimite acasă. Oricât ar zice unii că nu este aşa periculos, nimeni nu ar vrea să dea cu nasul în el.