Regulamentul DORA: Securitatea cibernetică este noul subiect obligatoriu ce trebuie luat în calcul
R.S.Miscellanea / 25 septembrie
S.B.Piaţa de Capital / 19 septembrie
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă a fost aprobat de Guvern, potrivit unui comunicat al ASF.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 6 septembrie
Bursa de Valori din Beijing (Beijing Stock Exchange - BSE), lansată în anul 2021 pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) inovatoare din China, a împlinit săptămâna aceasta trei ani de existenţă.
R.S.Miscellanea / 29 august
Depozitarul Central începe joi distribuirea dividendelor aferente anului 2023 pentru acţionarii Bursei de Valori Bucureşti SA, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 1,5550 lei, conform Agerpres.
A.F.Internaţional / 20 august
SUA şi China au semnat săptămâna trecută acorduri de cooperare în materie de stabilitate financiară, potrivit unui raport de luni al Băncii Populare a Chinei, citat de CNBC.
Florentina Munteanu şi Andrea Grigoraş, Reff & Asociaţii Deloitte Legal Companii / 13 august
S.B.Companii / 13 august
Bănci-Asigurări / 13 august
Pieţele crypto şi-au extins revenirea după scăderea de lunea trecută, cu 350 de miliarde de dolari adăugaţi la capitalizarea totală, care a depăşit 2 trilioane de dolari, spune Simon Peters, analist eToro.
MAKEPiaţa de Capital / 31 iulie
Fostul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSM) Vergil Popescu a murit pe 29 iulie, la vârsta de 79 de ani, după un deceniu de paralizie, în urma unui accident de circulaţie.
R.S.Internaţional / 28 iulie
Fostul preşedinte american Donald Trump a spus că, dacă ar reveni la Casa Albă, s-ar asigura că guvernul federal al Statelor Unite nu îşi va vinde niciodată deţinerile de bitcoin, transmite CNBC.
A consemnat Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie
Reporter: Care sunt atribuţiile Autorităţii de Supraveghere Financiară în cazul Alser Forest ?
F.D.BURSA Analytics / 5 iunie
Bitcoin a avut o creştere de 9,68%, în perioada 2 mai - 3 iunie, cea mai cunoscută criptomonedă a lumii tranzacţionându-se în jurul pragului de 70.000 de dolari, conform datelor Investing.com.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 mai
A.I., F.D.BURSA Analytics / 23 mai
Bitcoin a avut o creştere de 13%, în perioada 14 - 21 mai, cea mai vestită criptomonedă a lumii fiind aproape de a atinge un nou record istoric, conform datelor Invesing.com.
F.D.Internaţional / 21 mai
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un plan vizând utilizarea profiturilor generate de activele ruseşti îngheţate pentru a ajuta Ucraina, relatează Bloomberg.
George Marinescu
Andrei Iacomi
George Marinescu
George Marinescu
E.O.
Sabin S. Brandiburu
Euro | 4.9760 |
Dolar SUA | 4.4612 |
Franc elveţian | 5.2832 |
Liră sterlină | 5.9711 |
Gram de aur | 382.0804 |
convertor valutar
»=Ştiri utilitare / 28 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 23 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 septembrie