CĂUTARE (2172)

pretul titeiului
Consumatorul universal faţă cu reacţiunea

Consumatorul universal faţă cu reacţiunea

Marius MataragisZiarul BURSA #Macroeconomie / 20 februarie

SUA şi Rusia negociază soarta lumii occidentale. O ştire neverificată spune că emirii arabi, gazdele întâlnirii, au interzis folosirea de şerveţele în sala unde şi-au dat mâna delegaţiile oficiale. Nu de alta, dar oamenii vor să evite situaţia cu...

Preţurile petrolului au crescut luni cu 2%

Preţurile petrolului au crescut luni cu 2%

A.F.Internaţional / 14 ianuarie

Preţurile petrolului au crescut luni cu 2%, la cele mai ridicate niveluri din ultimele 4 luni, pe fondul aşteptărilor că sancţiunile extinse ale Statelor Unite asupra petrolului rusesc vor forţa cumpărătorii din India şi China să caute alţi...

Preţurile petrolului au scăzut marţi cu peste 1%

Preţurile petrolului au scăzut marţi cu peste 1%

A.B.Internaţional / 18 decembrie 2024

Preţurile petrolului au scăzut marţi cu peste 1%, până la un minim al ultimei săptămâni, din cauza îngrijorărilor legate de cerere, după publicarea unor ştiri economice negative din Germania şi China, în timp ce investitorii au rămas precauţi...

Preţul petrolului urcă puternic

Preţul petrolului urcă puternic

V.R.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 octombrie 2024

Cotaţiile futures ale petrolului au crescut cu circa 3% ieri, la bursele internaţionale, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, în condiţiile în care sunt alimentate îngrijorările legate de faptul că atacul militar al Iranului...

Preţurile petrolului au scăzut astăzi cu 3%

Preţurile petrolului au scăzut astăzi cu 3%

S.B.Materii Prime / 26 septembrie 2024

Preţurile petrolului au scăzut joi cu peste 3%, în urma unui articol al Financial Times conform căruia Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, va renunţa la preţul ţintă de 100 de dolari pentru a se pregăti pentru creşterea...

Reuters: Preţurile petrolului au crescut marţi cu 1,5%

Reuters: Preţurile petrolului au crescut marţi cu 1,5%

A.F.Internaţional / 25 septembrie 2024

Preţurile petrolului au urcat marţi cu aproximativ 1,5%, până la maximul ultimelor trei săptămâni, din cauza ştirilor despre stimulente monetare în China, cel mai mare importator mondial de ţiţei, şi a temerilor că evenimentele din Orientul...

Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproape 2%

Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproape 2%

S.B.Materii Prime / 17 august 2024

Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproape 2% şi au încheiat săptămâna aproximativ la aceleaşi niveluri ca în cea precedentă, preţul ţiţeiului Brent fiind de puţin sub 80 de dolari pe baril, deoarece investitorii şi-au temperat aşteptările...

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo