Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România
Leonardo Badea, BNRBănci-Asigurări / 29 august 2023
Leonardo Badea, BNRBănci-Asigurări / 29 august 2023
S.B.Companii / 8 august 2022
Segmentul de birouri a ajuns la peste 4,3 milioane mp la nivel naţional în primul semestru al anului, 76% din stocul modern de spaţii de birouri fiind în Bucureşti, potrivit unui comunicat al CBRE România.
S.B.Internaţional / 28 martie 2022
Banca centrală rusă a declarat că Bursa din Moscova va relua luni tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni ruseşti în regim normal, dar doar pentru o jumătate de zi, informează news.ro.
V.R.Ziarul BURSA #Internaţional / 14 septembrie 2021
Londra va rămâne un centru financiar mondial de top, în pofida incertitudinilor care privesc reglementarea acestui domeniu în urma Brexitului, potrivit unui sondaj realizat de Lloyds Bank, preluat de Reuters.
A.I.Piaţa de Capital / 14 octombrie 2020
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au reintrat la tranzacţionare astăzi, după ce ieri fuseseră suspendate de către Bursa de Valori Bucureşti (BVB), la solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Internaţional / 5 martie 2019
Pieţele aşteaptă cu nerăbdare ca Banca Centrală Europeană să anunţe, după şedinţa de politică monetară din 7 martie 2019, lansarea unui nou program de refinanţare pe termen lung a băncilor din zona euro.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 martie 2018
Banca Comercială Română (BCR) şi-a diminuat profitul net cu 36,11%, anul trecut faţă de 2016, de la peste 1 miliard de lei la circa 668 milioane lei, conform comunicatelor băncii.
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 ianuarie 2017
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 ianuarie 2017
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 ianuarie 2017
Willy HomnerRevista Presei / 22 martie 2016
• ADEVARUL
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 februarie 2016
ALEXANDRU COSTEAZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 august 2015
Valentin BusuiocCompanii / 4 februarie 2015
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 31 ianuarie 2014
• ADEVARUL
GEORGIANA ENEZiarul BURSA #Companii / 14 august 2013 /
Preţurile bunurilor imobiliare vor înregistra cel mai înalt nivel din ultimii ani, în următoarele 12 luni, potrivit unui studiu realizat de EY-Global.
Willy HomnerRevista Presei / 13 aprilie 2013
• ADEVARUL
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 martie 2012
Conducătorul Băncii Centrale a explicat că impunerea unei durate maxime de cinci ani pentru creditele de consum reprezintă o măsură de disciplinare, de "civilizare" a creditării, nu una de restricţionare a acesteia.
F. A.Comunicate de presă / 3 ianuarie 2012
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 13 decembrie 2011
• ADEVARUL
VALENTINA STRATULATZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 februarie 2011
• Cotaţia TLV a urcat la 1,4 lei/unitate
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 18 ianuarie 2011
• ADEVĂRUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 17 ianuarie 2011
• ADEVĂRUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 19 octombrie 2010
• ADEVĂRUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 13 octombrie 2010
• ADEVĂRUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 23 august 2010
• ADEVĂRUL
Decebal N. TodăriţăZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 aprilie 2009 /
Ana SăbiescuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 ianuarie 2009 /
• Acţiunile au picat cu 58%, prăbuşind indicii bursieri
Doru Mocanu, IaşiZiarul BURSA #Companii / 15 ianuarie 2007 /
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2006 /
Maria MantaZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 octombrie 2006 /
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 septembrie 2006
Bursa de Valori Bucureşti pune în aplicare începînd de astăzi prevederile Codului Bursei de Valori Bucureşti - operator de piaţă pentru piaţa reglementată la vedere administrată de BVB.
Andreea Negru Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 aprilie 2005
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.V.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu