Trump şi Putin negociază viitorul Ucrainei: Ce urmează?
George Marinescu
George Marinescu
Cornel Codiţă
Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 26 iulie 2021
Pieţele globale par să se afle înt-o nouă bulă financiară, avertizează specialiştii din domeniu, care consideră că această bulă a fost creată în principal de băncile centrale.
Perioada actuală este în mod special periculoasă pentru că, atât obligaţiunile, cât şi acţiunile şi sectorul de real-estate din Statele Unite au, concomitent, preţuri umflate în mod artificial. Jeremy Grantham, expert în bule financiare, apreciază: "Chiar şi preţurile mărfurilor au crescut foarte mult. Această combinaţie nu s-a mai întâlnit niciodată până acum, nicăieri în lume. Cea mai apropiată referinţă istorică este Japonia, în 1989, cu două categorii de active hiper-umflate: preţuri record în sectorul de real-estate şi teren extravilan împreună cu indicatori P/E (price to earnings - n.r.) record pentru vremea respectivă în zona de acţiuni, de 65x. Consecinţele economice au fost teribile şi preţurile la imobiliare şi cotaţiile acţiunilor nu şi-au revenit nici până acum la nivelurile din 1989".
Dan NicolaieCompanii / 26 iulie 2021
Călin RecheaMiscellanea / 26 iulie 2021
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a anunţat recent că va retrage cererea de autorizare pentru utilizare în cazuri de urgenţă a testului RT-PCR în scopul detectării SARS-CoV-2.
Comunicatul de presă a apărut în 21 iulie 2021 în secţiunea Division of Laboratory Systems (DLS) de pe site-ul instituţiei şi poate fi consultat la adresa link: https://www.cdc.gov/csels/dls/locs/2021/07-21-2021-lab-alert-Changes_CDC_RT-PCR_SARS-CoV-2_Testing_1.html.
Utilizarea testului RT-PCR a fost aprobată de Food and Drug Administration (FDA) în februarie 2020, iar aprobarea a fost menţinută în ciuda unor studii bine fundamentate privind eficienţa testului, mai ales din punct de vedere al numărului foarte mare de cazuri fals pozitive, consecinţă a utilizării unui număr extrem de ridicat al ciclurilor de amplificare a materialului viral (n.a. vezi articolul "Testul RT-PCR prezintă erori fatale şi nu poate fi utilizat pentru detectarea SARS-CoV-2", BURSA, 17.12.2020).
În literatura de specialitate se arată că numărul ciclurilor de amplificare este invers proporţional cu prezenţa materialului viral în eşantion, adică un număr mai mic Ct (Cycle threshold) indică o prezenţă ridicată a virusului.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 26 iulie 2021
• Marcel Murgoci, Estinvest: "Mă aştept ca domeniile care au avut puternic de suferit în prima parte a anului trecut să peformeze bine acum"
• OTP Asset Management: "Sectoarele de la care aşteptăm rezultate foarte bune sunt - petrol şi gaze, energie, bancar, medical, materii prime şi materiale de construcţii"
• Dragoş Mesaroş, Goldring: "Cred că emitenţii care au avut rezultate bune în primul trimestru al anului vor continua să performeze"
Sezonul raportărilor financiare pentru primul semestru al anului începe astăzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), companiile urmând să-şi prezinte rezultatele obţinute într-o perioadă de revenire după şocul Covid-19 de anul trecut, când bucăţi întregi din economie au fost închise pentru limitarea răspândirii pandemiei.
Indiferent dacă vorbim despre primele şase luni sau despre trimestrul al doilea al anului, analiştii şi brokerii din piaţa noastră au în ansamblu aşteptări pozitive privind rezultatele pe care urmează să la publice companiile de la BVB în condiţiile în care, pe lângă dinamica economică, rezultatele vor avea repere scăzute de raportare - în prima parte anului trecut companiile au fost cel mai sever afectate de pandemie.
George MarinescuMiscellanea / 26 iulie 2021
Problema gestionării deşeurilor în Sectorul 1 pare departe de a fi rezolvată, chiar dacă, de sâmbăta trecută, respectiva zonă a Capitalei se află în stare de urgenţă din cauza gunoaielor neridicate de pe străzi, de mai bine de două săptămâni, de operatorul Romprest SA. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, doreşte rezilierea contractului păgubos încheiat în 2008 de fostul edil liberal Andrei Chiliman cu compania respectivă, aliaţii din Consiliul Local - cei de la PNL şi PMP - se abţin deocamdată de la luarea vreunei decizii atât timp cât Alin Stoica, prefectul Capitalei a declarat la instaurarea celei de-a doua stări de alertă - complementară celei instaurată de Guvern privind pandemia Covid-19 - că nu se pune problema rezilierii contractului cu Romprest în actuala situaţie şi că operatorul respectiv trebuie să facă parte din soluţia privind gestionarea deşeurilor din sectorul 1.
V.R.Bănci-Asigurări / 26 iulie 2021
• CIBC Capital Markets şi Bank of America anticipează un curs de 1,15 dolari/euro în 2021
Dolarul s-a apreciat cu 4% faţă de nivelul minim atins în acest an, faţă de euro, numărâdu-se printre monedele cu cele mai bune evoluţii din 2021, în condiţiile în care este susţinut de perspectivele politicii băncii centrale americane, de inflaţia în creştere şi de cererea de investiţii-refugiu, considerate sigure, în contextul pandemiei de Covid-19.
Vineri, un dolar era cotat la 1,1767 unităţi/euro pe piaţa SUA, la ora locală 08.04, în urcare cu 0,03% faţă de ziua anterioară. Şi indicele Dollar, care măsoară evoluţia dolarului faţă de un coş de valute majore, a urcat cu 0,2% săptămâna trecută. Moneda americană a crescut două săptămâni la rând, pieţele aşteptând reuniunea de politică monetară a băncii centrale americane (Federal Reserve - Fed), programată să aibă loc săptămâna aceasta.
Companii / 26 iulie 2021
• (Interviu cu Bogdan Florea, fondator şi CEO Connections)
• Connections estimează o creştere de două cifre a vânzărilor, în 2021
R.S.Internaţional / 30 ianuarie
R.S.Miscellanea / 30 ianuarie
Anda Diaconescu, avocat asociat la Biriş GoranCompanii / 30 ianuarie
A.F.Internaţional / 30 ianuarie
O.D.Sport / 30 ianuarie
A.F.Companii / 30 ianuarie
O.D.English Section / 30 ianuarie
O.D.English Section / 30 ianuarie
Ştiri utilitare / 30 ianuarie
George MarinescuEnglish Section / 30 ianuarie
George MarinescuEnglish Section / 30 ianuarie
I.Ghe. English Section / 30 ianuarie
A.V.English Section / 30 ianuarie
Dan NicolaieEnglish Section / 30 ianuarie
A.V.Internaţional / 26 iulie 2021
A.I.Piaţa de Capital / 26 iulie 2021
Sabin S. BrandiburuBănci-Asigurări / 26 iulie 2021
Sabin S. BrandiburuBănci-Asigurări / 26 iulie 2021
O.D.Cultură / 26 iulie 2021
Cristian DogaruMiscellanea / 26 iulie 2021
O.D.Miscellanea / 26 iulie 2021
Macroeconomie / 26 iulie 2021
Marius TiţaInvestiţii Personale / 26 iulie 2021
![]() | 4.9771 |
![]() | 4.7573 |
![]() | 5.2777 |
![]() | 5.9915 |
![]() | 445.0254 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 18 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 februarie
George Marinescu
Dan Nicolaie