eToro a încheiat un parteneriat cu X pentru a aduce pe platformă un conţinut de educaţie financiară
S.B.Companii / 12 iunie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 27 mai
F.D.Internaţional / 20 mai
Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, cere emiterea unui mandat de arestare împotriva lui Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, relatează France Presse.
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 aprilie
F.D.Internaţional / 4 martie
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi, în prezent, vicepreşedinte al Consiliului Securităţii din această ţară, a declarat luni că Ucraina aparţine Rusiei, relatează RIA.
S.B.Politică / 21 septembrie 2023
Ministerul Afacerilor Interne a respins, joi, acuzaţiile de fraudă la organizarea concursului pentru funcţia de director al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), informează Agerpres.
M.C.Miscellanea / 9 ianuarie 2023
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 7 octombrie 2022
Bursele europene au scăzut ieri, investitorii având noi temeri legate de inflaţie.
Nicu TranduZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 mai 2022
Am primit un drept la replică la articolul "Dovada audio că Viorel Panait a minţit la...
Ben MadadiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 aprilie 2022
• Precum oligarhii lui Putin, subordonaţii lui Dan Drăgoi au pornit procese de defăimare împotriva tuturor celor care îndrăznesc să scrie despre faptele lor
Companii / 17 august 2021
Ziarul BURSA #Companii / 7 mai 2021
Reporter: Nevoia oamenilor de a face apel la tehnologie s-a acutizat în pandemie. Cum a evoluat piaţa de IT&C în 2020, an marcat de criza sanitară?
A consemnat Andrei IacomiZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 octombrie 2020
Reporter: Ce impact a avut pandemia COVID-19 asupra industriei asigurărilor din ţara noastră până în acest moment şi care credeţi că va fi impactul pentru următorii ani?
S.B.Politică / 15 septembrie 2020
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iunie 2020
Preşedintele SUA, Donald Trump, a promis să restabilească ordinea în ţara sa, care se confruntă cu tot mai multe revolte violente, ameninţând că va desfăşura armata dacă aceste manifestaţii nu se opresc.
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 15 iulie 2019
A.P.Revista Presei / 26 iunie 2019
D.I.Politică / 31 martie 2018
• Tăriceanu: "Instituţiile legitime ale statului, votate de cetăţeni, sunt numai de decor, deciziile se iau în altă parte"
A.CRevista Presei / 13 februarie 2018
• ADEVARUL
Vlad DobreaRevista Presei / 4 ianuarie 2018
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 6 octombrie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 18 mai 2017
• ADEVARUL
Anca ObluPolitică / 9 ianuarie 2017
Actualizare 17:01 Parchetul General: "Costurile aducerii în ţară a lui Nicolae Popa au fost integral achitate de Poliţia Română"
Andrei StanCompanii / 31 decembrie 2016
Actualizare 17:50
Willy HomnerRevista Presei / 22 decembrie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 15 noiembrie 2016
• ADEVARUL
George Marinescu
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
O.D.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu