Israelul îşi închide ambasada din Irlanda din cauza "politicilor antiisraeliene extreme"
A.F.Internaţional / 16 decembrie
R.S.Internaţional / 15 august
Statele Unite au lansat miercuri, în Elveţia, negocieri în vederea unui armistiţiu în Sudan, în pofida lipsei armatei sudaneze, care contestă formatul acestor negocieri, relatează AFP.
Leonardo BadeaBănci-Asigurări / 1 aprilie
T.B.Comunicate de presă / 17 ianuarie
T.B.Companii / 4 octombrie 2023
Deceuninck, producător de top de sisteme din PVC pentru ferestre şi uşi, sărbătoreşte 25 de ani de activitate în România, se arată într-un comunicat de presă al Deceuninck, remis redacţiei.
D.R.Politică / 25 august 2023
Liderul USR Cătălin Drulă prezintă astăzi câteva măsuri urgente pentru siguranţă rutieră, informează Agerpres.
Ziarul BURSA #Companii / 24 februarie 2023
Reporter: Ce v-a determinat să derulaţi lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanţa, după atâţia ani în care nu s-a făcut nimic în acest sens?
S.B.Miscellanea / 23 februarie 2023
CNAIR anunţă, joi, că a transmis în SICAP documentaţia de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziţie publică pentru contractul de proiectare a lărgirii la trei benzi pe sens a A1, A2 şi A3, informează news.ro.
V.G.Politică / 18 ianuarie 2023
Guvernul va aproba, în şedinţa de astăzi, o investiţie de 420 de milioane de lei care vizează realizarea căii ferate care va lega Aeroportul "Traian Vuia" de municipiul Timişoara, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, relatează Agerpres.
V.G.Bănci-Asigurări / 16 ianuarie 2023
G.M.Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 decembrie 2022
Sorin Rosca StanescuPolitică / 28 noiembrie 2022
F.D.Miscellanea / 15 noiembrie 2022
Camera de Comerţ româno-ungară, cu sediul la Budapesta, urmează să fie inaugurată anul viitor, a anunţat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care efectuează o vizită oficială în Ungaria, potrivit Agerpres.
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Internaţional / 27 iunie 2022
G.D.Internaţional / 11 aprilie 2022
Kremlinul avertizează astăzi cu privire la faptul că o extindere a NATO nu va creşte stabilitatea în Europa, în contextul în care Finlanda şi Suedia cântăresc o aderare la Aliana Nord-Atlantică, relatează CNN, conform News.ro.
S.B.Miscellanea / 30 martie 2022
CNAIR anunţă, miercuri, că au fost depuse două oferte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de lărgire la 4 benzi a DN71, sectorul Bâldana - Târgovişte, informează news.ro.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 14 ianuarie 2022
Călin RecheaZiarul BURSA #Macroeconomie / 11 ianuarie 2022
O companie din Germania care produce sticlă din 1802 a anunţat recent închiderea pe termen nedefinit a unei linii de producţie şi reducerea la 25% din capacitate a producţiei pe a doua linie, conform unui articol recent din Handelsblatt.
G.U.Miscellanea / 6 decembrie 2021
Friedrich-Ebert-Stiftung România a lansat azi studiul elaborat împreună cu Syndex România - "Inegalităţi economice de gen în România", autori Ştefan Guga şi Alexandra Sindreşean, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Internaţional / 2 decembrie 2021
• Schimbarea de atitudine a Fed-ului vine după explozia preţurilor de consum şi presupune o întărire mai rapidă a politicii monetare
S.B.Miscellanea / 27 iulie 2021
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, anexa la HG nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, informează Agerpres.
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.V.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie