DUPĂ RETRAGEREA REPSOL DIN ACORD,OMV Petrom devine unic titular şi operator a patru perimetre de explorare onshore
R.R.Ziarul BURSA #Companii / 2 noiembrie 2018
R.R.Ziarul BURSA #Companii / 2 noiembrie 2018
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 noiembrie 2018
Repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat de Transgaz sub formă de dividende are un impact negativ asupra capacitatăţii companiei de a finanţa un amplu program de investiţii, care include proiectele strategice cuprinse în programul de dezvoltare pe zece ani al companiei aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi alte investiţii/achiziţii cuprinse în strategia de dezvoltare a companiei, ne-au transmis reprezentanţii companiei. Aceştia ne-au precizat, într-un interviu, că menţinerea cotei de repartizare de 90% din profitul net sub formă de dividende va determina creşterea gradului de îndatorare al companiei, care va fi obligată să se împrumute suplimentar.
Reporter: Având în vedere preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz, prin Eurotransgaz, când estimaţi finalizarea conductei Ungheni- Chişinău?
Transgaz: Proiectul Ungheni- Chişinău reprezintă o importantă investiţie pentru creşterea securităţii energetice a Republicii Moldova, pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale a celei mai mari zone de consum din Republica Moldova, municipiul Chişinău, dintr-o sursă alternativă de gaze naturale, şi constă în prelungirea interconectării existente (Iaşi-Ungheni) cu o conductă de transport gaze naturale pe direcţia Ungheni- Chişinău. Termenul estimat de finalizare a investiţiei este decembrie 2019.
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 noiembrie 2018
La începutul anului 2018, în piaţă exista un sentiment pozitiv legat de acţiunile TGN, dar rezultatele financiare nefavorabile din primul trimestru, pierderea licitaţiei pentru preluarea companiei elene DESFA, prima propunere de dividende, dar şi modificarea tarifelor de către ANRE au condus la o evoluţie negativă a preţului acţiunilor, ne-a transmis Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul Tradeville, în condiţiile scăderii preţului acţiunii companiei la Bursa de Valori Bucureşti cu circa 12%, din luna septembrie 2017 şi până în prezent.
Ziarul BURSA #Companii / 1 noiembrie 2018
Valentin M. IonescuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 noiembrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 octombrie 2018
R.R.Ziarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2018
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Companii / 25 octombrie 2018
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 25 octombrie 2018
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2018
Ziarul BURSA #Companii / 18 octombrie 2018
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 17 octombrie 2018
Ziarul BURSA #Companii / 16 octombrie 2018
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Companii / 16 octombrie 2018
Internaţional /George Marinescu - 6 septembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 6 septembrie
Macroeconomie /Călin Rechea - 6 septembrie
Euro | 4.9728 |
Dolar SUA | 4.4760 |
Franc elveţian | 5.3165 |
Liră sterlină | 5.8944 |
Gram de aur | 362.6244 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 2 noiembrie 2018
Piaţa de Capital /V.D. - 1 noiembrie 2018
Internaţional /Mihai Gongoroi - 1 noiembrie 2018
Internaţional /A.V. - 31 octombrie 2018
Piaţa de Capital /A.I. - 31 octombrie 2018
Internaţional /A.V. - 30 octombrie 2018