PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 1900,55 lei/MWh
E.O.Ziarul BURSA #Materii Prime / 29 august 2023
E.O.Ziarul BURSA #Materii Prime / 29 august 2023
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 14 august 2023
• Moscova a încălcat plafonul de preţ impus de G7
Veniturile realizate de Rusia din exporturile de petrol au crescut luna trecută până la cel mai ridicat nivel de după noiembrie 2022, în condiţiile în care ţiţeiul a fost livrat la un preţ ce a depăşit plafonul stabilit de Grupul celor Şapte (G7), potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), informează Bloomberg.
I.GHE.Ziarul BURSA #Companii / 14 august 2023
Concesionarea terenurilor Agenţia Domeniilor Statului către companiile publice reprezintă ajutor de stat acordat ilegal, afirmă reprezentanţii Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) şi Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), într-un comunicat de presă remis Redacţiei.
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 6 iulie 2023
Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare ce conţine mai multe motive de neconstituţionalitate cu privire la proiectul de lege votat de parlamentarii PSD şi PNL prin care a fost aprobată OUG 175/2022, ordonanţă ce reglementează continuarea proiectelor pentru obiectivele de investiţii aflate în curs de execuţie, care privesc realizarea de amenajări hidroenergetice.
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 iunie 2023
• Fondul Proprietatea derulează o ofertă de vânzare de acţiuni ale producătorului de energie până în data de 4 iulie • Dacă operaţiunea se va încheia cu succes, compania va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti
Hidroelectrica intenţionează să îşi menţină poziţia de lider în ţara noastră ca o societate cu un portofoliu energetic 100% verde, strategia sa fiind în acord cu obiectivul Uniunii Europene privind tranziţia către producţie de energie neutră din punctul de vedere al amprentei de carbon până în 2050, conform prospectului de ofertă al companiei.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 22 iunie 2023
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 22 iunie 2023
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 iunie 2023
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 13 iunie 2023
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 23 mai 2023
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 3 mai 2023
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 aprilie 2023
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 28 aprilie 2023
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 20 aprilie 2023
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 19 aprilie 2023
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 10 aprilie 2023
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 martie 2023
E.O.Ziarul BURSA #Politică / 30 martie 2023
• OMV Petrom: "Noile prevederi sunt îngrijorătoare şi retroactive, încălcând principiile Constituţiei"
• ANAF impune companiei austriece plata unei sume suplimentare de aproape 120 milioane euro
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 martie 2023
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 24 martie 2023
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 23 martie 2023
Internaţional /A.B. - 22 februarie
Internaţional /A.B. - 22 februarie
Internaţional /A.B. - 22 februarie
Internaţional /A.B. - 22 februarie
Internaţional /A.B. - 22 februarie
Internaţional /A.B. - 22 februarie
Politică /MAKE - 21 februarie
Editorial /Cornel Codiţă - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 februarie
Internaţional /George Marinescu - 21 februarie
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.7543 |
![]() | 5.2911 |
![]() | 6.0152 |
![]() | 447.9253 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie
George Marinescu
Călin Rechea