Orange România redeschide Palatul Telefoanelor din Bucureşti
A.D.Comunicate de presă / 12 noiembrie
A.B.Politică / 7 noiembrie
Preşedinta USR, Elena Lasconi, le solicită liderilor PSD şi PNL să facă publică lista completă a beneficiarilor de vile de la RA-APPS şi sumele investite în renovarea lor, precum şi costurile lunare, informează Agerpres.
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 9 septembrie
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 7 august
S.B.Internaţional / 1 august
Trei dintre bărbaţii acuzaţi de plănuirea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, deţinuţi la Guantanamo, au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, anunţă Departamentul Apărării din SUA, informează news.ro.
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 16 iulie
Arabia Saudită a avertizat reprezentanţii oficiali ai unor ţări din grupul G-7 că ar putea vinde obligaţiunile emise de guvernele europene dacă se va trece la confiscarea activelor financiare îngheţate ale Rusiei.
A.F.Politică / 12 iulie
Stimate Domnule Presedinte,
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 mai
S.B.Internaţional / 20 aprilie
Senatul SUA a votat vineri pentru aprobarea reautorizării unui program de supraveghere controversat, evitând la limită expirarea programului la miezul nopţii, informează news.ro.
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 15 februarie
F.D.Internaţional / 18 ianuarie
NATO intenţionează să mobilizeze 90.000 de militari pentru o manevră menită să descurajeze agresiunea rusă, în cel mai mare exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, relatează dpa.
A.F.Miscellanea / 5 decembrie 2023
T.B.Politică / 1 decembrie 2023
F.D.Internaţional / 9 octombrie 2023
Răspunsul Israelului la atacurile lansate de gruparea militantă islamistă Hamas "va schimba Orientul Mijlociu", a declarat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează Agerpres.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 octombrie 2023
A consemnat Sabin S. BrandiburuZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 octombrie 2023
Cu aproximativ 45 de ani în urmă, am vizitat EUI (European University Institute) când era mult mai mic, dar mi-a plăcut atunci, aşa că m-am gândit că ar trebui să mă întorc şi să vă vizitez, dar majoritatea dintre voi nu eraţi pe atunci.
F.D.Internaţional / 29 septembrie 2023
F.D.Piaţa de Capital / 25 septembrie 2023
Gheorghe PipereaZiarul BURSA #Miscellanea / 20 septembrie 2023
1. În luna septembrie 2020, Deutsche Bank deplângea finalul celor 40 de ani de globalism bun şi profitabil şi intrarea într-o eră a "dezordinii accentuate", care ar fi urmat să dureze cel puţin zece ani1.
T.B.Politică / 14 septembrie 2023
Atacurile Federaţiei Ruse asupra porturilor ucrainene dunărene Reni, Izmail şi Chilia sunt inacceptabile, a afirmat secretarul de stat în MApN, Simona Cojocaru, aflată în vizită de lucru în SUA, relatează agerpres.ro.
Călin RecheaZiarul BURSA #Miscellanea / 11 septembrie 2023
F.D.Internaţional / 11 septembrie 2023
Americanii au comemorat luni victimele atacurilor din 11 septembrie 2001, 22 de ani mai târziu, cu numeroase evenimente organizate în cursul zilei, relatează Agerpres.
V.S.Internaţional / 11 septembrie 2023
Atacurile cu avioane deturnate au făcut aproape 3.000 de victime şi au remodelat politica externă americană şi temerile interne, potrivit News.ro.
T.B.Internaţional / 8 septembrie 2023
I.GHE.Ziarul BURSA #Sport / 4 septembrie 2023
MAKE
A.V.
George Marinescu
Octavian Dan
Cătălin Avramescu
F.A.
Euro | 4.9769 |
Dolar SUA | 4.7110 |
Franc elveţian | 5.3354 |
Liră sterlină | 5.9529 |
Gram de aur | 399.1947 |
convertor valutar
»=English Section /Octavian Dan - 19 noiembrie
English Section /F.G. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie