Bergenbier S.A. a redus emisiile de carbon cu 22%
A.D. Comunicate de presă / 15 octombrie
A.D. Comunicate de presă / 15 octombrie
S.B.Companii / 10 octombrie
F.D.Companii / 3 septembrie
O pizzerie din Sectorul 4 al Capitalei a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale petnru Protecţia Consumatorilor (ANPC), firma fiind amendată cu 20.000 de lei, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
S.B.Miscellanea / 26 iunie
Deputaţii au adoptat, decizional, un proiect pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ merge la promulgare, informează news.ro.
Ana FeleaMiscellanea / 5 iunie
Primăria municipiului Galaţi a inaugurat, recent, un nou centru pentru persoane fără adăpost care va fi funcţional chiar din această vară. Valoarea totală a investiţiei este de 1,2 milioane de euro.
Ziarul BURSA #Companii / 3 iunie
Reporter: Care este, în 2024, strategia de sustenabilitate a companiei pe care o reprezentaţi?
T.B.Companii / 4 aprilie
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Veolia România Soluţii Integrate S.A. intenţionează să preia Nisal S.R.L, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei, remis redacţiei.
A.F.Miscellanea / 29 martie
Cum a arătat România în 2023 la capitolul - Democraţie -
O.D.Ziarul BURSA #Politică / 13 februarie
Poluarea apelor are efecte directe asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor. Situaţia este foarte gravă, iar măsurile de până acum nu şi-au atins scopul.
F.D.Internaţional / 8 februarie
Românii au fost în 2022, la fel ca şi în 2021, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la producţia de deşeuri municipale, dar şi în ceea ce priveşte reciclarea acestora, conform datelor publicate joi de Eurostat.
Sorin Rosca StanescuPolitică / 15 ianuarie
F.D.Companii / 18 decembrie 2023
F.D.Miscellanea / 23 noiembrie 2023
F.D.Companii / 7 noiembrie 2023
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 18 octombrie 2023
Reporter:Într-un context în care, printre cerinţele UE se numără şi cele care privesc mediul şi sustenabilitatea, ce strategie abordează ATRIA pentru a îndeplini aceste criterii?
T.B.Companii / 11 octombrie 2023
F.D.Companii / 9 octombrie 2023
SABIN S. BRANDIBURUCompanii / 5 octombrie 2023
T.B.Miscellanea / 7 august 2023
Pompierii au acţionat, în ultimele 72 de ore, pentru gestionarea a 5.491 de situaţii de urgenţă înregistrate la nivel naţional, potrivit agerpres.ro.
T.B.Miscellanea / 1 august 2023
Garda de Mediu derulează, până în 7 august, o amplă acţiune de control pe litoral şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării". Doar în prima zi, comosarii au dat amenzi în valoare de peste 350.000 de lei, conform news.ro.
D.R.Miscellanea / 5 iulie 2023
Comisia Europeană (CE) vrea să le impună celor 27 de state să reducă cu 30% - deşeurile alimentare ale magazinelor, restaurantelor şi gospodăriilor din Uniunea Europeană (UE) , până în 2030, informează news.ro.
D.R.Comunicate de presă / 28 iunie 2023
Potrivit Exact Travel, o agenţie de turism, cererea turiştilor români pentru călătoriile în Japonia a înregistrat o evoluţie semnificativă în ultimul an,se transmite printr-un comunicat de presă al agenţiei Exact Travel.
S.B.Companii / 24 mai 2023
Bosch a încheiat anul fiscal 2022 cu vânzări consolidate în valoare de 2,5 miliarde de lei (512 milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creştere de aproximativ patru procente faţă de anul trecut.
A consemnat Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
Călin Rechea
A.V.
G.M.
G.M.
Euro | 4.9750 |
Dolar SUA | 4.5669 |
Franc elveţian | 5.2973 |
Liră sterlină | 5.9304 |
Gram de aur | 402.0590 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 6 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 5 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 1 noiembrie
George Marinescu