ÎN PERIOADA 15-16 MARTIEBusinessMark organizează o nouă ediţie a ''Tomorrow@Work"
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Pentru a doua oară organizată în format hibrid, conferinţa Real Estate & Construction Forum a reunit pe 4 martie peste 187 participanţi, prezenţi "in-person" sau virtual, potrivit unui comunicat de presă. Aflat la cea de a 14-a ediţie, evenimentul a reflectat o imagine holistică a industriei, fiind structurat în patru paneluri: Focus on retail, Focus on industrial&logistics, Focus on office şi Focus on residential. Cei 26 de speakeri prezenţi la eveniment au reuşit să creeze imaginea unui sector dinamic, de succes, dar şi care se confruntă în prezent cu numeroase provocări.
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Comunicate de presă / 8 martie 2022
Conferinţa Women in Data Science (WiDS) sub egida Stanford University, aflată la cea de-a doua ediţie în România, a adus în atenţia publică importanţa creării unui parteneriat solid între mediul privat-public-guvernamental şi academic în domeniul ştiinţei datelor, în vederea dezvoltării de soluţii inovatoare şi tehnologii ale viitorului, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Comunicate de presă / 3 martie 2022
Virtualized, primul concept de expo-conferinţe B2B din România desfăşurate exclusiv în mediul online, ce au drept scop informarea şi educarea mediului de business, lansează seria de evenimente din acest an, cu două conferinţe dedicate profesioniştilor din domeniile IT, financiar & banking, telecomunicaţii, FMCG, auto, healthcare & pharma, administraţii publice, cât şi tuturor pasionaţilor de NFT şi investiţii în criptomonede, conform unui comunicat de presă.
Comunicate de presă / 3 martie 2022
S.B.Comunicate de presă / 2 martie 2022
G.BComunicate de presă / 2 martie 2022
S.B.Comunicate de presă / 17 februarie 2022
I.A.Comunicate de presă / 16 februarie 2022
G.BComunicate de presă / 8 februarie 2022
Comunicate de presă / 7 februarie 2022
S.B.Comunicate de presă / 1 februarie 2022
Mihaela PascariComunicate de presă / 28 ianuarie 2022
J.P.Comunicate de presă / 20 ianuarie 2022
George Marinescu
George Marinescu
Octavian Dan
G.M.
V.R.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.4952 |
Franc elveţian | 5.3087 |
Liră sterlină | 5.9751 |
Gram de aur | 383.4311 |
convertor valutar
»=Ştiri utilitare / 28 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 23 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 septembrie
Ian Deacon
Ian Deacon