Litoralul românesc - Făt Frumos vrea să revină în poveste
Octavian DanZiarul BURSA #Companii / 4 iunie
Octavian DanZiarul BURSA #Companii / 4 iunie
T.B.Companii / 5 septembrie 2023
S.B.Miscellanea / 25 mai 2023
Primarul oraşului Deva, Florin Oancea, a anunţat că lucrările la telecabina care transportă turiştii la Cetatea Deveisunt aproape de finalizare, stadiul lucrărilor fiind de aproape 90 la sută, informează news.ro.
D.T.Cultură / 20 februarie 2023
Weekendul care tocmai s-a încheiat a înregistrat un procent de ocupare turistică de aproape 95% în toate cele trei staţiuni turistice montane de pe Valea Prahovei (Sinaia, Buşteni şi Azuga), potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 septembrie 2022
S.B.Miscellanea / 23 decembrie 2021
Cătălin BuzdeaZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 august 2021
J.P.Miscellanea / 13 martie 2021
Turiştii au venit în număr în mare în staţiunea Poiana Braşov, în ultimul weekend dinainte de intrarea în vigoare a restricţiilor. Aceştia au format de la primele ore o coadă la gondola care-i duce pe pârtia de schi, relatează Digi24.
A.B.Internaţional / 25 ianuarie 2021
Adelina ToaderZiarul BURSA #Companii / 13 iulie 2020
Litoralul românesc a devenit pentru mulţi dintre turiştii autohtoni principala destinaţie de vacanţă din acest an, mulţi renunţând să mai plece în afară din cauza pandemiei de coronavirus.
A consemnat ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 24 septembrie 2019
Reporter: Cum au fost primite pe piaţă imobilele Nordis?
Mihai AntonescuZiarul BURSA #Politică / 24 mai 2019
După aproape treizeci de ani de aventuri, Radu Mazăre a ajuns, târâş-grăpiş, pe un traseu sinuos, cu multe obstacole şi tergiversări, în destinaţia oarecum previzibilă, la puşcărie.
D.V.Politică / 12 decembrie 2018
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 22 februarie 2018
Touroperatorul israelian Meshek Wings îşi propune să aducă anul acesta, în ţara noastră, cel puţin acelaşi număr de turişti israelieni ca anul trecut, mai exact 48.000, a declarat Meidan Butnaru, directorul comercial al companiei.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 26 octombrie 2017 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 4 octombrie 2017 /
Reprezentanţii Primăriei Braşov au demarat deja lucrările de pregătire a domeniului schiabil de 24 de km din Poiana Braşov în vederea deschiderii noului sezon de schi 2017 - 2018.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 27 februarie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 12 februarie 2016
Ioana DogaruCompanii / 19 noiembrie 2015
Adina LateşBănci-Asigurări / 6 octombrie 2015
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 mai 2015
• ADEVARUL
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 7 aprilie 2015 /
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 16 februarie 2015
Transport Urban Sinaia (TUS) are în vedere dezvoltarea unui proiect de anvergură în staţiune, respectiv o nouă gondolă care va face legătura între cotele 1400 şi 2000.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 ianuarie 2015
• ADEVARUL
ADINA ARDELEANU, LOREDANA DUMITRAŞCUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 decembrie 2014
Actualizare 15:33 CAB menţine sechestrul pe bunurile lui Dragoş Bîlteanu
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 27 noiembrie 2014 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 17 ianuarie 2014 /
Odată ce ajungi în Poiana Braşov, peisajul îţi poate lăsa o impresie greşită că sezonul de schi s-a încheiat de foarte mult timp, deoarece nu mai este nici măcar o urmă de zăpadă oriunde ţi-ai arunca privirea.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2013 /
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Companii / 29 octombrie 2013
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 9 august 2013
MAKE
A.V.
George Marinescu
Octavian Dan
Cătălin Avramescu
F.A.
Euro | 4.9769 |
Dolar SUA | 4.7110 |
Franc elveţian | 5.3354 |
Liră sterlină | 5.9529 |
Gram de aur | 399.1947 |
convertor valutar
»=English Section /Octavian Dan - 19 noiembrie
English Section /F.G. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie