CONSTANTIN BUCUROIU, PREŞEDINTELE ASIAA:"Până la înfiinţarea Uniunii Europene a Apărării, industria românească poate derula proiecte cu partenerii americani"
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 21 septembrie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 21 septembrie 2021
G.M.Ziarul BURSA #Internaţional / 18 august 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 16 august 2021
• Constantin Bucuroiu, preşedintele ASIAA: "Ne-a murit un băiat tânăr de 29 de ani, din cauză că avem un regim politic prost, care nu are omul în centrul atenţiei" • Conform liderului sindical, salariile nete în industria de apărare sunt cuprinse între 1600 lei şi 2000 lei
Accidentul tragic care a avut loc la mijlocul săptămânii trecute pe platforma fabricii de armament Tohan, din Zărneşti, în urma căruia şi-a pierdut viaţa un maistru pirotehnist în vârstă de 29 de ani, ar trebui să le dea de gândit decidenţilor politici de la Bucureşti în legătură cu măsurile luate de ei cu privire la industria naţională de apărare.
"Ne-a murit un băiat tânăr de 29 de ani, care era şi un bun profesionist în materie, din cauză că avem un regim politic prost, care nu are omul în centrul atenţiei", a declarat, pentru ziarul BURSA, Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică. Liderul sindical susţine că tânărul maistru pirotehnist şi-a pierdut viaţa din cauza salarizării mizerabile din industria de apărare, fapt pentru care mii de angajaţi din fabricile statului lucrează, chiar şi fără forme legale - aşa cum susţin reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă referitor la dezastrul de la Zărneşti -, şi pentru firme private, pentru a-şi întreţine familia.
Constantin Bucuroiu ne-a spus: "Având în vedere nivelul salarial sub 2000 lei venit net lunar, foarte mulţi angajaţi din industria naţională de apărare desfăşoară alte activităţi în timpul liber, asupra cărora nu avem control.
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 12 august 2021
Guvernul a aprobat, ieri, strategia militară a României - "Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări". Documentul reflectă orientările în domeniul securităţii şi apărării ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, luând în considerare riscurile şi ameninţările de natură militară la adresa României, misiunile Armatei şi obiectivele militare naţionale prevăzute în Carta albă a apărării.
"Realizarea obiectivelor Strategiei militare pentru perioada 2021 - 2024 asigură îndeplinirea misiunii fundamentale a Armatei României - garantarea integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi a independenţei naţionale, în baza unei capacităţi reale de descurajare şi de proiecţie a forţei, integrată flexibil în structurile Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene", arată un comunicat de presă al MApN.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 4 august 2021
Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a decis, în ultima săptămână, demiterea a şapte administratori speciali din industria naţională de apărare. Este vorba despre administratorii speciali de la Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Bucureşti, Tohan SA, Carfil SA, Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir şi Uzina Automecanica Moreni, în cazul ultimelor trei, decizia demiterii fiind luată ieri.
G.M.Ziarul BURSA #Miscellanea / 21 iulie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 10 iunie 2021
G.M.Ziarul BURSA #Companii / 28 aprilie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 21 aprilie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 19 februarie 2021
Octavian DanZiarul BURSA #Companii / 22 ianuarie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 27 august 2020
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 24 iulie 2020
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 8 aprilie 2020
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 2 martie 2020
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 14 februarie 2020
V.D.Ziarul BURSA #Internaţional / 30 ianuarie 2020
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 20 ianuarie 2020
G.M.Ziarul BURSA #Companii / 20 noiembrie 2019
George Marinescu Ziarul BURSA #Companii / 11 octombrie 2019
A consemnat George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 9 septembrie 2019
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 4 septembrie 2019
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Companii / 11 iunie 2019
Ziarul BURSA #Companii / 14 ianuarie 2019
Miscellanea /O.D. - 30 septembrie
English Section /O.D. - 30 septembrie
English Section /O.D. - 30 septembrie
English Section /George Marinescu - 30 septembrie
English Section /George Marinescu - 30 septembrie
English Section /George Marinescu - 30 septembrie
Companii /Emilia Olescu - 30 septembrie
Bănci-Asigurări /Călin Rechea - 30 septembrie
Internaţional /V.R. - 30 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi, George Marinescu - 30 septembrie
Editorial /Cristian Pîrvulescu - 30 septembrie
Bănci-Asigurări /Florin Dujac - 30 septembrie
Ştiri utilitare / 28 septembrie
Euro | 4.9760 |
Dolar SUA | 4.4612 |
Franc elveţian | 5.2832 |
Liră sterlină | 5.9711 |
Gram de aur | 382.0804 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 27 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 23 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 septembrie
By Andre Cappon
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ioan Mirăuţă (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
DAN NICOLAIE (Translated by Cosmin Ghidoveanu