Macroeconomie

11 iunie 2021
Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 14 lei

INS:Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 14 lei

S.B.Macroeconomie / 11 iunie 2021

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.561 lei în luna aprilie 2021, în creştere faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%), valorile cele mai mari fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (8.671 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.790 lei), conform datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică

Inflaţia s-a accelerat peste aşteptări în luna mai

Inflaţia s-a accelerat peste aşteptări în luna mai

Călin RecheaMacroeconomie / 11 iunie 2021

Călin Rechea

Indicele preţurilor de consum a crescut peste aşteptări în luna mai 2021, cu o rată anuală de 3,75%, după o creştere de 3,24% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,53%, după un avans de 0,45% în luna anterioară, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comisia Europeană a transmis zeci de observaţii pe tema PNRR

Comisia Europeană a transmis zeci de observaţii pe tema PNRR

S.B.Macroeconomie / 11 iunie 2021

Comisia Europeană a transmis, joi, zeci de observaţii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienă, cele mai multe dintre critici referindu-se la faptul că nu sunt justificate costurile, că lipsesc metodologiile de calcul şi că au fost furnizate informaţii neclare legate de proiecte

AmCham, îngrijorată de nerespectarea normelor de concurenţă în PNRR

AmCham, îngrijorată de nerespectarea normelor de concurenţă în PNRR

I.Ghe.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 iunie 2021

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) oferă României o oportunitate unică de a recupera decalajele majore acumulate în domenii strategice, precum şi de a răspunde într-o manieră sustenabilă provocărilor generate de criza pandemică, susţin reprezentanţii AmCham (Camera de Comerţ Americană din România), într-un comunicat de presă remis Redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 11 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 11 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 iunie 2021

Preţurile de consum din SUA şi-au accelerat creşterea anuală peste aşteptări şi în luna mai 2021, până la 5%, cea mai mare rată a inflaţiei din august 2008, de la 4,2% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,8%. Preţurile...

MACRO NEWSLETTER 10 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 10 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 iunie 2021

Indicele ZEW al încrederii investitorilor în economia Germaniei a scăzut neaşteptat în luna iunie 2021, până la 79,8 puncte, de la 84,4 puncte în luna precedentă, pe fondul unei creşteri peste aşteptări a indicelui situaţiei curente, până la -9,1...

MACRO NEWSLETTER 9 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 9 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 iunie 2021

Creditul de consum din SUA a crescut sub aşteptări în aprilie 2021, cu 18,6 miliarde de dolari, după o creştere similară în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 2,4%, de la 0,4% în luna anterioară. Creditul revolving, care...

MACRO NEWSLETTER 8 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 8 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 iunie 2021

Comenzile industriale noi din Germania şi-au accelerat creşterea anuală şi în aprilie 2021, până la 78,9%, de la 29,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare neaşteptate, de 0,2%, după un avans de 3,9% în luna anterioară. Comenzile...

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă constituie o şansă pe care România nu-şi permite să o rateze"

IULIU STOCKLOSA, PREŞEDINTELE CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI (CCIB):"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă constituie o şansă pe care România nu-şi permite să o rateze"

A consemnat George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 8 iunie 2021

Reporter: Cum se prezintă acum Capitala, din punct de vedere economic, comparativ cu perioada similară a anului trecut?

Iuliu Stocklosa: Declanşarea pandemiei de Covid-19 ne-a pus pe toţi, inclusiv pe noi, antreprenorii,...

MACRO NEWSLETTER 7 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 7 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iunie 2021

Numărul locurilor de muncă din Statele Unite a crescut sub aşteptări în luna mai 2021, cu 559 de mii, după o creştere cu 278 de mii în luna precedentă, conform datelor ajustate pentru sezonalitate de la nivelul companiilor. Cea mai mare creştere...

VIDEOEnergia greblează economia

Mihai GongoroiZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 iunie 2021

Preţurile pe piaţa electricităţii - în continuă creştere Experţi: România se află într-o criză de generare de energie 

Ţara noastră a devenit importator net de energie electrică în 2019, iar tendinţa multianuală a preţului energiei pare să...

MACRO NEWSLETTER 4 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 4 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 iunie 2021

Preţurile de consum din Turcia şi-au temperat creşterea anuală în luna mai 2021, până la 16,6%, de la 17,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,9%, după un avans de 1,7% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au menţinut...

MACRO NEWSLETTER 3 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 3 iunie 2021

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 iunie 2021

Activitatea în industria prelucrătoare din SUA a înregistrat o expansiune peste aşteptări în luna mai 2021, pe fondul temperării neaşteptate a creşterii numărului locurilor de muncă. Indicele agregat al activităţii a crescut până la 61,2 puncte,...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo