Editorial

Cu un parpalac ponosit, încălţat cu pantofi ieftini, cu frizura în dezordine, omul nostru a coborât dintr-o maşină hodorogită şi admiră o vilă extraordinară.

La acest sfârşit de an, mai mult decât în alte ocazii asemănătoare, românii par să-l aştepte pe Moş Crăciun. Dar poate Moş Crăciun da viaţă viselor pentru un nou an, poate un deceniu şi de ce nu, pentru o viaţă mai bună?

În ordinea astrală, spirituală şi istorică a destinului colectiv, numit România, există o Cruciadă a copiilor. A durat nouă zile, din 16, pînă în 25.

Ce aşteaptă lumea de la mandatul Iohannis? Mă rog, fiecare cu ce-l doare!

Observ că a revenit la modă "sistemul german" de vot.

Un puternic sentiment de antipatie împotriva partidelor politice pare să fi cuprins lumea.

Senatul Statelor Unite a declanşat cea mai importantă bătălie politică a secolului XXI.

Ce se întîmplă în spatele cortinei de ceaţă, ridicată de zilele acestea care se scurg între acreditarea electorală a Preşedintelui şi preluarea efectivă a funcţiei?

Istoria - după cum afirma un filozof celebru - se petrece de două ori. Prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă.

Acum 25 de ani, căderea regimului Ceauşescu, părea să pună România pe şine. În doar nouă zile, între 16 şi 25 decembrie 1989, Istoria s-a condensat şi ceea ce multora li se părea imposibil s-a întâmplat.

Întrebarea este: "De ce nu ne mai însoţim cu Adevărul?".

Varza este România, iar grădinarii sunt Pex şi Pnc: preşedintele expirat şi preşedintele neînceput.

Locul este o casă istorică aflată chiar lângă Parlament (Riigikogu), pe dealul Toompea.

Despre care Marx este vorba? Acela, cu "Capitalul"! E dus de mult, ştiu, dar stafia şi ideile sale sunt atît de prezente, încît gestul familiar de a-i da bineţe, ca şi cînd te-ai vedea cu vecinul, într-o dimineaţă obişnuită, pare natural...

Meşter cîrmaciul... mîndră corabia! Nu ne interesează, cîtuşi de puţin, poezia proletcultistă a lui Zaharia Stancu, dar ecuaţia aceasta cu trei variabile e teribil de tentantă pentru cine caută un punct de sprijin în universul răsturnat al...

Au trecut şi alegerile acestea. Atât de interesante, încât merită câteva comentarii.

Nici nu s-au încheiat bine alegerile prezidenţiale că dispariţia partidelor a ajuns în prim planul dezbaterii publice.

Ce ar putea avea în comun Prinţesa Sophie Friederike Auguste von Anhalt Zerbst Dornburg şi cel mai de succes kgb-ist al secolului XX? Mă refer, desigur, la succesul politic al lui Vladimir Putin.

Sistemul electoral folosit la alegerile prezidenţiale din România conduce mecanic spre bipolarizarea celui de-al doilea tur.

Acum, cînd vijelia prezidenţialelor a trecut, să vedem ce a lăsat în urmă: pentru învinşi, pentru învingători, dar mai ales pentru noi, cei care, de fiecare dată, adunăm cioburile oalelor sparte!

Aceasta este cea mai scurtă şi mai clară definiţie a comunismului pe care o cunosc.

Ce ar trebui, deci, să uităm, ca să nu ne pară rău, duminică, după ce am pus ştampila pe buletinul de vot?

Constituţia României, art. 81, consacră calităţile votului prin care cetăţenii îşi aleg Preşedintele: "universal, egal, direct, secret şi liber exprimat".

Avem o alegere cu doi candidaţi. Altfel spus, una cât se poate de simplă.

Într-un miting la care au participat 5000 de simpatizanţi, desfăşurat vineri, 7 noiembrie, la Paris, Nicolas Sarkozy - aflat în plină campanie pentru a recâştiga conducerea partidului său şi mandatul de a candida din nou pentru preşedinţia...

Anunţul a fost făcut marţea trecută, de Barak Hussein Obama, cel de-al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite.

Testul electoral de duminică, 2 noiembrie, a revelat un nou clivaj politic: România virtuală se contrapune României reale.

O frenezie aritmetică a cuprins suflarea jurnalistico-politicienească, după primul tur al prezidenţialelor.

Chiar nu ştiu dacă este adevărată, dar am să vă spun oricum o poveste. Am auzit-o când eram copil.

Aşadar, să tragem linie şi să adunăm. Cu ce ne-am ales din vînzoleala electorală şi "pe ce ne bazăm" ca să luăm o decizie rezonabilă, înainte de a pune votul în urnă?

Nu toţi oamenii sunt pasionaţi de spectacolele sau ştirile care bagă groaza în suflet. Totuşi, sunt destul de mulţi, ba chiar foarte mulţi, cel puţin aşa susţin audienţele media bazate pe catastrofe, ucideri, dezastre şi alte întîmplări...

Îi plăceau maşinile străine. Mergea la meciuri, pretinzând că este om "din popor".

În aceste alegeri prezidenţiale "justiţia" nu pare a fi un martor imparţial, ci un actor mai mult sau mai puţin involuntar.

Împătimiţii şahului îşi rîd, deja, pe sub mustaţă! Ori autorul e ageamiul ageamiilor, ori dactilografa şi corectura au dormit în papuci!

Capetele "Greilor" politicii noastre, mai ales din tabăra PSD, (măi, măi...ce fatalitate!), sunt aşezate unul după altul pe butucul eşafodului ridicat în mijlocul bîlciului electoral, pentru a oferi un fabulos spectacol public, exact ca...

Şi săptămâna aceasta ne vom juca. Mai precis, ne vom uita puţin la teoria jocurilor şi la ştiinţa sistemelor electorale.

Pentru Socrate, filosofia ( pe care o folosim aici ca simbol al unei întreprinderii intelectuale vizând explicarea raţională a lumii) era descoperirea adevărului (scoaterea acestuia din "starea de ascundere" spre la lumina cunoaşterii).

Rog onoratul cititor să nu întoarcă foaia! Un bob zăbavă!

Am să vă arăt un joc nou. Dar mai întâi, puţină teorie.

Încă o campanie electorală irosită! După căderea comunismului, românii nu au avut şansa să facă experienţa vreunei campanii electorale coerente şi deschise.