Preşedinta Slovaciei îl acuză pe premierul Robert Fico că testează "limitele democraţiei"
F.D.Internaţional / 10 martie
M. S.Politică / 5 iunie 2023
Emilia Olescu, George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 mai 2020
Patru ordonanţe militare, Paşte în carantină, execuţie bugetară, legi controversate şi contre politice - aşa am putea caracteriza în doar câteva cuvinte aprilie, a doua lună marcată şi la noi de pandemia de Covid 19.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 29 noiembrie 2019
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 5 iunie 2019
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 7 ianuarie 2019
Victor RonceaZiarul BURSA #Cultură / 29 noiembrie 2018
A consemnat ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Companii / 28 martie 2018
Reporter: Consideraţi că demararea exploatărilor din Marea Neagră este o afacere profitabilă pentru statul român?
Adina ArdeleanuZiarul BURSA #Companii / 22 martie 2018
Ministerul Energiei şi Transgaz (TGN) au anunţat, ieri, că lucrările la gazoductul BRUA pot începe, după ce Ministerul a emis Decizia exhaustivă, în acest sens.
Adina ArdeleanuZiarul BURSA #Companii / 14 martie 2018
OMV vrea să îşi reducă dependenţa de piaţa europeană, în perioada 2020-2025, şi se va orienta către achiziţii în Orientul Mijlociu şi Asia Pacific, potrivit directorului executiv al companiei, Rainer Seele.
Willy HomnerRevista Presei / 11 septembrie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 13 iulie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 20 mai 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 11 mai 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 3 aprilie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 7 martie 2017
ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 3 martie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 7 februarie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 12 august 2016
• ADEVARUL
Andrei StanPolitică / 5 iunie 2016
Actualizare 21:40 IRES: Primele rezultate pentru primăriile sectoarelor din Bucureşti
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 18 mai 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 2 martie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 10 decembrie 2015
• ADEVARUL
Alexandru CosteaPolitică / 20 septembrie 2015
Actualizare 18:25 MAE nu vrea să comenteze "noile declaraţii provocatoare" ale ministrului de externe ungar
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 18 septembrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 septembrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 23 iulie 2015
• ADEVARUL
VICTOR RONCEAZiarul BURSA #Politică / 30 iunie 2015
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 7 aprilie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 2 februarie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 31 ianuarie 2015
• ADEVARUL
Redacţia BURSAZiarul BURSA #Politică / 22 decembrie 2014
Reporter: Care sunt factorii care pot explica rezultatul celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale?
Cătălina MănoiuZiarul BURSA #Politică / 24 septembrie 2014
Actualizare 19:50 BEC a admis toate candidaturile depuse pentru prezidenţiale
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 22 septembrie 2014
George Marinescu
De Andre Cappon, Preşedinte, The CBM Group şi Kevin Mellyn, Consilier Senior, The CBM Group
V.R.
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
George Marinescu
Euro | 4.9769 |
Dolar SUA | 4.7110 |
Franc elveţian | 5.3354 |
Liră sterlină | 5.9529 |
Gram de aur | 399.1947 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie