Editorial

2 septembrie 2013

Gazele de şist: miracol sau o simplă "bulă" speculativă

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 2 septembrie 2013

Cristian Pîrvulescu

Odată cu aprobarea, în ultima şedinţă de guvern din luna august, a unui proiect de lege ce ar putea conduce la deschiderea exploatării miniere de la Roşia Montană - obiectiv asupra căruia USL făcea baraj înaintea alegerilor parlamentare, dar pe care acum îl sprijină de o manieră voit confuză - întrebările privind viabilitatea economică a acestui tip de întreprinderi revine în atenţia opiniei publice.

Iluzia raţionalităţii politice

Iluzia raţionalităţii politice

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 30 august 2013

Politica înseamnă decizii, iar deciziile politicii afectează direct şi imediat viaţa a milioane, dacă nu chiar miliarde, de oameni. Cum să creadă cineva că aceste puncte nodale ale vieţii colective şi individuale nu se bazează aproape pe nimic, ori că sunt formulate la capătul unor raţionamente şchioape, ori încă şi mai rău că sunt luate pe baza unor criterii cam tot atît de relevante, pe cît este \"Rolul maionezei în explicarea activităţii vulcanice de pe planeta Venus\"?

Obiectele frivole

CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 27 august 2013

CĂTĂLIN AVRAMESCU

N-am priceput nici atunci, nu pricep nici acum. Răsfoiam, înainte de 1989, un catalog adus "din Vest". Contrastul dintre rafturile goale din regimul "socialismului real" şi oferta capitalismului sărea în ochi.

Declinul politicii

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 26 august 2013

CRISTIAN PÎRVULESCU

Transformarea politicii într-o simplă unealtă a unei economii fondată pe egoism şi individualism exacerbat este una din cauzele profunde ale crizei actuale. Departe de a fi doar o criză economică oarecare, ceea ce se întâmplă deja de cinci ani îşi are originea în modul de organizare al unei societăţi în care consumul a devenit religie de masă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Cercetarea şi Adevărul

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 august 2013

Cornel Codiţă

Mai învăţaţii bisericii resping, astăzi, cu dispreţ, apartenenţa poruncii "crede şi nu cerceta" la corpul autentic al învăţăturilor creştine.

Accesul la incultură

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 21 august 2013

Cornel Codiţă

Ori cheia s-a tocit, ori cineva a schimbat lacătul! Miracolul modernităţii dă semne alarmante de epuizare. Ce zic, eu? Horcăie! Paradoxal, sursele sale, educaţia sistematică şi cvasi-generalizată, cultura, inovaţia susţinută instituţional în...

Diplomele Mickey Mouse

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 20 august 2013

Cătălin Avramescu

Se întâmplă şi la case mai mari. O universitate engleză a oferit o diplomă în "Studii David Beckham". Alta oferea diplome în "Managementul jocului de golf". Alta, în "Construcţia Coşurilor de Răchită".

Cât discernământ avem?

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 13 august 2013

Cătălin Avramescu

Mai întâi, o întâmplare. Zilele trecute s-a deschis o pizzerie în Manchester. Patronul a prezentat-o drept un local cu bucătărie italiană fină. A chemat la deschidere un grup consistent de VIP-uri pe care le-a servit - evident - cu pizza...

Adio civilizaţie

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 august 2013

Cornel Codiţă

Bonjour... post-civilizaţie! Ştiu, poate mă grăbesc puţin, dar nu sunt singurul! Tot mai multe voci autorizate converg asupra mesajului: "Civilizaţia, aşa cum o cunoaştem, şi-a epuizat timpul, resursele, modelele şi mai ales capacitatea de a...

Povera Italia

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 5 august 2013

Cristian Pîrvulescu

Biata Italie! Cum s-a putut ajunge aici? Cum poate fi o ţară adusă de politicienii săi pe marginea prăpastiei?

Atenţieeee... cad bolovani!

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 august 2013

Cornel Codiţă

Nu ştiu dacă şi-a făcut cineva iluzii! Cine şi-a închipuit, însă, că încheierea actualului ciclu politic va fi una lină şi bine unsă de constrîngerile "coabitării", cu siguranţă n-a mai călcat de mult pe meleagurile dragi ale patriei! Mă...

Ultima iluzie

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 31 iulie 2013

Cornel Codiţă

Vara, timpul nemişcat, ca eternitatea, al politicianul nostru de baltă, este împărţit între concediul oficial, şpriţurile, parăzile şi carnavalurile de pe Litoral, întîlnirile de taină cu "amicii", mascate sub forma unor inocente partide...

Soţul văduvei

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 iulie 2013

Cătălin Avramescu

În secolul al XVIII-lea exista o practică interesantă în Marina Regală (Royal Navy). Pentru fiecare 50 sau 75 de marinari de pe o navă, căpitanul mai adăuga în registre un nume oarecare.

Tentaţia abandonării spaţiului public

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 29 iulie 2013

CRISTIAN PÎRVULESCU

Pe 15 septembrie 2008 banca Lehman Brothers intra în faliment. Suntem la aproape cinci ani de la acest eveniment - cel mai important faliment din istoria Statelor Unite - şi criza începută oficial atunci nu pare să se diminueze, ci, din contră...

False unităţi de măsură

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 iulie 2013

Cornel Codiţă

Din vremuri pre-biblice şi pînă astăzi, toate codurile de conduită socială condamnă drastic falsificarea unităţilor de măsură, fie că este vorba despre măsura cantităţii, a valorii banilor, a calităţii mărfurilor etc.

Non-evenimente

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 iulie 2013

Cristian Pîrvulescu

E vară deja, şi chiar dacă temperaturile nu au atins (încă) cotele de anii trecuţi pentru a se transforma în Marele Eveniment al sezonului, aparenta linişte estivală s-a aşternut peste spaţiul politic românesc.

Unde sunt banii...

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 iulie 2013

Cornel Codiţă

...Acolo merge şi puterea!, pare să fie o "înţelepciune" demnă de înălţimea adevărurilor care nu mai trebuie dovedite, ci doar acceptate ca atare şi utilizate, pentru a înţelege lumea şi mersul ei.

Fiecare cu ale sale

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 iulie 2013

Cornel Codiţă

De voie, de nevoie, cercetez aproape în fiecare săptămînă lista lungă a problemelor care fisurează temeliile, şi aşa şubrede, ale societăţii româneşti!

Obsedanta lumină de la capătul tunelului

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 8 iulie 2013

Cristian Pîrvulescu

În numărul de la sfârşitul săptămâ­nii trecute al International Herald Tribune (ediţia internaţională a New York Times) la pagina a şaptea, la rubrica "Commentary letters" se află un sugestiv desen inspirat de ultimele evoluţii politice...

Ce a mai rămas din tezaurul nostru?

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 5 iulie 2013

CORNEL CODIŢĂ

Dacă ar fi să ne luăm după naraţiunea colocvial-memorialistică a fos­tului Premier al României, Radu Vasile, fie-i ţărîna uşoară!, care, la rîndul său, citează "o aroganţă" marca Putin: "Nu mare lucru"!

Examen de incapacitate

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 3 iulie 2013

CORNEL CODIŢĂ

Eu unul, vă spun cinstit, am rămas puţin mirat! Dacă activităţile şcolare şi extra-şcolare legate de Bacalaureat, la un singur liceu din Bucureşti, au ajuns să mobilizeze Procuratura şi SRI-ul, stau şi mă întreb ce-au păzit unităţile speciale ale...

Economie versus societate?

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 1 iulie 2013

CRISTIAN PÎRVULESCU

Imaginea unui război de uzură împotriva politicilor sociale, privite şi prezentate ca un fel de coloană a cincea, este asociată permanent interminabilei crize economice pe care o parcurgem.

Jos epitropia capitaliştilor!

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 26 iunie 2013

CORNEL CODIŢĂ

"Noi... eu... nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în dis­trictul nostru putem face şi noi ce fac dînşii în al lor..."

Fuga de drum

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 18 iunie 2013

Cătălin Avramescu

Aţi văzut, probabil, filmul "Pianul" (1993), despre o pianistă mută care ajunge în Noua Zeelandă, în jurul anului 1850, căsătorindu-se cu un fermier din Sud.

Brave New World

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 17 iunie 2013

CRISTIAN PÎRVULESCU

În societatea contemporană, dincolo de venerarea libertăţii individuale, controlul social şi politic atinge cote pe care doar scriitorii de ficţiune politică îl intuiau acum opt decenii.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo