Restructurarea creditelor a fost principala soluţie găsită în negocierile consumatori-bănci din acest an
A.F.Bănci-Asigurări / 21 noiembrie 2023
Emilia Olescu, George Marinescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 6 iulie 2020
E.O.Bănci-Asigurări / 13 mai 2020
Bănci-Asigurări / 1 mai 2020
Stimate domnule Preşedinte Ludovic Orban, stimaţi lideri PNL,
E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 aprilie 2020
"Domnule Guvernator al BNR,
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 februarie 2020
Dacă anul trecut a debutat cu implementarea OUG 114/2018, prima lună a anului în curs a început cu abrogarea mult discutatei Ordonanţe, care a zdruncinat întregul mediu de afaceri.
Emilia OlescuInternaţional / 26 octombrie 2019
• Debitorii: "Aşteptăm de mulţi ani o investigaţie asupra modului în care au fost acordate creditele în franci elveţieni în România"
A.T.Miscellanea / 19 ianuarie 2019
Actualizare După finalizarea traseului stabilit, care a implicat şi o manifestaţie în faţa sediului BNR, împrumutanţii în franci elveţieni au încheiat, în urmă cu câteva minute, protestul.
E.O.Ziarul BURSA #Politică / 19 decembrie 2018
E.O.Bănci-Asigurări / 4 octombrie 2018
Fondul Monetar Internaţional (FMI) vorbea, încă din 1997, despre o tendinţă reală de apreciere a francului elveţian (CHF), după cum reiese dintr-un studiu realizat în acel an şi tradus de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF.
E.O.Bănci-Asigurări / 3 octombrie 2018
Fondul Monetar Internaţional (FMI) vorbea, încă din 1997, despre o tendinţă reală de apreciere a francului elveţian (CHF), după cum reiese dintr-un studiu realizat în acel an şi tradus de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 septembrie 2018
Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) a lansat, pe pagina de Facebook, Asociaţia CREDERE, dedicată consumatorilor.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 iunie 2018
• BT: "Banca Transilvania a intenţionat să includă în achiziţionarea Bancpost şi subiectul despre clienţii cu credite în franci elveţieni care au fost cesionaţi, însă ofertele BT au fost refuzate de către cesionar"
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 iunie 2018
• Guvernul a aprobat acordarea creditelor garantate de stat
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
• Eurobank: "Creditele vor continua să fie gestionate de către un partener de servisare local calificat"
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
• Debitorii: "Autorităţile competente au obligaţia morală să facă lumină în cazul de faţă"
D.I.Revista Presei / 21 aprilie 2018
• ADEVĂRUL
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 aprilie 2018
• Justiţia a respins sesizarea băncii în care contesta procesul verbal în baza căruia ANPC a emis un Ordin de încetare a practicilor incorecte
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 aprilie 2018
Actualizare : BNR: "Comentariile domnului Daniel Zamfir sunt complet nepotrivite cu demersul nostru"
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 aprilie 2018
• Banca Transilvania pregăteşte discounturi de circa 15%
D.I.Revista Presei / 12 aprilie 2018
• ADEVĂRUL
A.I.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 aprilie 2018
• Analiştii evidenţiază faptul că Banca Transilvania atacă primul loc în sistemul bancar din România
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 aprilie 2018
• Clienţii cu credite în CHF au pregătit un demers de susţinere a liberalului Zamfir
M.DRevista Presei / 16 martie 2018
• ADEVĂRUL
A.CPolitică / 31 ianuarie 2018
PNL vrea să îl schimbe pe senatorul liberal Daniel Cătălin Zamfir cu colegul său de partid Florin Cîţu la şefia Comisiei economice, a anunţat, pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 ianuarie 2018
La nici două luni după semnarea contractului de preluare a Bancpost de către Banca Transilvania (BT) au apărut primele semne de întrebare din partea clienţilor Bancpost.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 ianuarie 2018
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a suspendat Ordinul emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care se adresează Raiffeisen Bank şi care prevede încetarea practicilor incorecte.
ANDREI STANBănci-Asigurări / 9 decembrie 2017
ANDREI STANZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2017
Actualizare 14:59 Secretarul general al PNL se dezice de Zamfir: "Plafonarea dobânzilor la creditele bancare - o iniţiativă populistă, care nu reprezintă partidul"
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2017
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) trebuie să iasă de sub controlul Ministerului Economiei, ca să fie puternică, ne-a spus, ieri, Paul Anghel, directorul general al instituţiei.
Willy HomnerRevista Presei / 8 decembrie 2017
• ADEVARUL
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 noiembrie 2017
După ce a trecut pe locul al doilea în sistemul bancar autohton, prin achiziţia Volksbank, Banca Transilvania (BT) ajunge la nivelul BCR, preluând Bancpost, de la Grupul elen Eurobank.
E.O.Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2017
Actualizare 17:55 GCCC: Raiffeisen Bank, obligată de ANPC să aplice de îndată ordinul de încetare a practicilor incorecte
Willy HomnerRevista Presei / 2 noiembrie 2017
• ADEVARUL
Andrei Iacomi
George Marinescu
Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
A.D.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu