Fonduri Europene

23 septembrie 2021
Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

George MarinescuZiarul BURSA #Fonduri Europene / 23 septembrie 2021

Valoarea totală în prima etapă a proiectului se ridică la 614.460.000 euro 411 milioane euro sunt destinaţi achiziţionării a 72 de garnituri de tren Proiectul, care ar urma să fie finanţat din fonduri europene, conţine trei etape, ultima urmând să fie finalizată în anul 2050 

Localităţile din zona Bucureşti-Ilfov vor fi interconectate, începând din anul 2024, prin intermediul unui tren metropolitan - aşa-numitul metrou de suprafaţă, conform unui proiect prezentat, ieri, de Nicuşor Dan - primarul general al Capitalei, Ştefan Rădulescu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov şi Ştefan Roşeanu - consilier în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) şi coordonator al proiectului.

AFIR a publicat Ghidul solicitantului de accesare a fondurilor europene pentru procesarea produselor agricole

AFIR a publicat Ghidul solicitantului de accesare a fondurilor europene pentru procesarea produselor agricole

G.BFonduri Europene / 22 septembrie 2021

Ghidul solicitantului referitor la modalitatea de accesare a fondurilor europene pentru obţinerea sprijinului financiar pentru investiţii în procesarea sau marketingul produselor agricole, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), a fost publicat, miercuri, de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pe pagina de internet a instituţiei, potrivit Agerpres.

"Unii dintre susţinătorii lui Cîţu s-au folosit de el punându-l în situaţii care i-au dăunat"

ORBAN:"Unii dintre susţinătorii lui Cîţu s-au folosit de el punându-l în situaţii care i-au dăunat"

J.P.Fonduri Europene / 22 septembrie 2021

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că are multe lucruri în comun cu contracandidatul său la conducerea partidului, Florin Cîţu, şi că nu şi-a dorit acest "război" pentru poziţia de lider PNL unde actualul premier ar fi fost "antrenat" de unii din susţinători care s-au folosit de el "punându-l în multe situaţii care i-au dăunat".

MADR:Reţetele consacrate şi schemele de calitate, condiţii esenţiale pentru promovarea produselor româneşti

George MarinescuZiarul BURSA #Fonduri Europene / 22 septembrie 2021

Din 9,2 milioane euro alocaţi prin PNDR 2014-2020 pentru promovarea produselor româneşti, ţara noastră nu a accesat niciun euro Noua strategie de promovare include colaborarea între viitoarea Agenţie de Calitate şi Marketing a Produselor agro-alimentare cu Casa de Comerţ Unirea Fermierii români, nemulţumiţi de stoparea de către MEAT a programelor de promovare la export 

Ministerul Agriculturii a întocmit, împreună cu mediul asociativ, noua strategie de promovare a produselor româneşti, care îi va ajuta pe fermierii români să îşi certifice reţetele consacrate şi să respecte schemele de calitate, a declarat, ieri, Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Oficialul a precizat că, din păcate, deşi pentru promovarea produselor româneşti şi pentru schemele de calitate erau alocate fonduri europene prin PNDR 2014-2020, fermierii din ţara noastră nu au accesat niciun euro din sumele respective.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Dezbateri aprinse în jurul PNDL 3

Dezbateri aprinse în jurul PNDL 3

George MarinescuZiarul BURSA #Fonduri Europene / 13 august 2021

Dorinţa liberalilor de a impune un nou Program Naţional de Dezvoltare Locală - aşa numitul PNDL 3 -, deşi nu pare a fi pe placul partenerilor de coaliţie de la USRPLUS, este agreat de cei de la UDMR, formaţiune politică al cărei membru - Cseke...

PNDL 3, în dezbaterea Guvernului

G.M.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 12 august 2021

50 miliarde lei vor fi investiţi de la bugetul de stat în programul naţional de investiţii "Anghel Saligny", dacă acesta va fi aprobat de guvern, a anunţat premierul Florin Cîţu, la finalul şedinţei de ieri a Executivului în care membrii...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo