Conciliatorii CSALB: Împăcările dintre consumatori şi bănci, cu 30% mai multe faţă de anul trecut.
T.B.Bănci-Asigurări / 11 iulie 2023
Cristian DogaruZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 ianuarie 2023
O parte dintre cei care s-au împrumutat între toamna lui 2021 şi vara lui 2022 pot intra deja sau vor intra foarte curând sub umbrela legii care protejează debitorii aflaţi în dificultate.
F.D.Companii / 13 septembrie 2022
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a trimis Corpul de Control pentru a realiza verificări asupra întregului proces de insolvenţă al companiei Lido, relatează România Liberă.
E.O.Companii / 28 mai 2021
Actualizare - ALEXANDRU RĂŢOI, AVOCAT: "În cazul neseparării în mod rezonabil a datoriilor personale şi profesionale, ele trebuie tratate în cadrul unei proceduri unice"
Emilia OlescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 6 martie 2020
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 27 februarie 2020
M.I.Bănci-Asigurări / 31 ianuarie 2020
Gheorghe PipereaBănci-Asigurări / 13 august 2019
Gheorghe PipereaBănci-Asigurări / 12 august 2019
Reprimarea clauzelor abuzive din contractele comerciale este un joc de noroc în România, situat între bunele intenţii şi ipocrizia scenariştilor europeni ai legislaţiei în domeniu.
Ramona RaduZiarul BURSA #Companii / 27 iulie 2018
• Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Năvodari a anunţat că şi-a bugetat, pentru 2018, o investiţie de un milion de euro
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2018
Reporter: De ce aţi considerat necesar să org-anizaţi o serie de conferinţe pe tema Legii insolvenţei personale?
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 iunie 2018
• Împrumutaţii în CHF: "Se impune amendarea Legii insolvenţei, astfel încât acest proces să reprezinte o procedură simplă si rapidă, nu o corvoadă birocratică de durată"
D.I.Revista Presei / 13 martie 2018
• ADEVĂRUL
Willy HomnerRevista Presei / 17 noiembrie 2017
• ADEVARUL
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Miscellanea / 5 octombrie 2017
Actualizare 13:13 BNR face precizări cu privire la situaţia Arenelor BNR
ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Miscellanea / 4 octombrie 2017
Actualizare 19:00 Adrian Vasilescu: "BNR nu are dreptul să facă noi investiţii pentru că investiţiile în sport nu fac parte din obiectul de activitate al BNR"
S.A.Anticorupţie / 28 septembrie 2017
Actualizare 14:57 Theodor Stolojan: "În perioada cât am fost consilier prezidenţial nu am avut nicio intervenţie legată de Microsoft"
Willy HomnerRevista Presei / 22 septembrie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 27 februarie 2017
• ADEVARUL
A consemnat ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 februarie 2017
Willy HomnerRevista Presei / 20 februarie 2017
• ADEVARUL
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 februarie 2017
Actualizare 09:50 Bancpost: "Banca a contestat notificarea de dare în plată a clientei"
Willy HomnerRevista Presei / 8 februarie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 16 ianuarie 2017
• ADEVARUL
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 octombrie 2016
Conversia creditelor acordate în valută la cursul din data contractării este aproape imposibil de realizat, din punct de vedere tehnic, consideră Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail BCR.
A.M.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 august 2016
Actualizare 00:00 ASF: "În faza actuală este prea devreme pentru a se pune problema suspendării procedurilor de lichidare/dizolvare a societăţii Carpatica Asig"
S.I.Bănci-Asigurări / 9 august 2016
• UPDATE ASF: "În faza actuală este prea devreme pentru a se pune problema suspendării procedurilor de lichidare/dizolvare a societăţii Carpatica Asig"
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 iulie 2016
Legea dării în plată continuă să conducă la comentarii aprinse, atât în sectorul bancar, cât şi în rândul consumatorilor, chiar dacă numărul notificărilor nu a fost atât de mare pe cât se estima.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 iulie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 5 iulie 2016
• ADEVARUL
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 iunie 2016
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iunie 2016
• Eugen Rădulescu a declarat, public, că, până acum, au fost făcute circa 4000 de notificări pentru darea în plată
Andrei Iacomi
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
O.D.
Călin Rechea
Euro | 4.9755 |
Dolar SUA | 4.7397 |
Franc elveţian | 5.3041 |
Liră sterlină | 6.0232 |
Gram de aur | 403.6495 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie