Editorial

11 aprilie 2017
Rachete, diplomaţie şi război

Rachete, diplomaţie şi război

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 aprilie 2017

Cornel Codiţă

Deşi ocupat pînă peste cap cu vizita Preşedintelui Chinei, Xi Jinping, Preşedintele Trump a găsit totuşi timp, în weekend, să semneze ordinul de lansare de pe crucişătoarele USS Porter şi USS Ross a cîtorva zeci de rachete de croazieră Tomahawk asupra unei baze a forţelor aeriene siriene. Acţiunea militară a fost precedată de un efort diplomatic semnificativ, toate marile capitale, inclusiv Moscova, fiind înştiinţate asupra deciziei. Acţiunea, în chiar interpretarea oficială a Preşedintelui Statelor Unite, a fost menită să trimită un mesaj dur, fără echivoc, lui Bashar al-Assad, ţinut responsabil pentru lansarea de către forţele guvernamentale siriene a unui atac cu arme chimice, căruia i-a căzut victimă populaţia civilă; zeci de bărbaţi, femei şi copii.

Sfârşitul lumii vechi?

CRISTIAN PÎRVULESCUEditorial / 10 aprilie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Pe 23 aprilie, deci peste nici două săptămâni, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze. Ori, aceste alegeri au fost prezentate, de la sfârşitul anului trecut, ca reprezentând, împreună cu alegerile legislative din Olanda şi Germania, un test al sfârşitului lumii. În orice caz, a sfârşitului unei lumi în care liberalismul, nu doar cel economic, ci şi cel societal şi politic, şi mai ales ideea europeană, dădeau tonul.

Valea stranie

Valea stranie

Gheorghe PipereaZiarul BURSA #Editorial / 10 aprilie 2017

Gheorghe Piperea

Creierul nostru a acumulat în sute de mii de ani de evoluţie o mare cantitate de deşeuri, ca un calculator vechi îmbâcsit cu foarte multe gunoaie informatice.

Copilul... copaia... zoaiele

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 aprilie 2017

Cornel Codiţă

În cazul de faţă, copilul este "democraţia reprezentativă". Împotriva lui, un cor entuziast de voci contestatare se ridică astăzi: să aruncăm odată şi odată copilul acesta nevrednic din copaie. Motivul? Foarte clar, evident: a murdărit apa cea curată în care era scăldat!

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Candidatul poporului

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 aprilie 2017

Cornel Codiţă

Te uiţi şi cu greu îţi vine a crede că lumea merge atît de liniştită pe această cale. Oriunde întorci privirea, pe scenele mici sau pe cele mari ale politicii, în miezul centrelor de putere ale lumii, ori la periferia sistemului, dimensiunea...

De ce alegătorii votează partide anormale

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 4 aprilie 2017

Cătălin Avramescu

Un lucru este clar. Chiar şi după standardele jalnice din Europa de Est, partidele din România sunt anormale. Unul dintre motive ţine, pur şi simplu, de stilul de comunicare. Orice grupare politică se agită, spune ceva, comunică. Mai reuşit sau...

Domnia fricii

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 3 aprilie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Un aşa zis joc promovat pe reţelele de socializare, Sfidarea balenei albastre (Blue Whale Challenge) a provocat, la noi sau aiurea, o psihoză care demonstrează, o dată în plus, cât de uşor poate domnia fricii să înlocuiască domnia legii. Cum se...

Începutul sfîrşitului

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 martie 2017

Cornel Codiţă

Soarta pe care justiţia o va decide Elenei Udrea este semnalul de care toată lumea leagă adevăratul început al sfîrşitului pentru era de guvernare Traian Băsescu.

La ce folosesc "misiunile de pace"?

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 28 martie 2017

Cătălin Avramescu

Prima dată când am auzit de aşa ce va a fost, cred, pe la începutul anilor '80. La televiziunea lui Nicolae Ceauşescu. În cele două minute de "ştiri exerne" care se difuzau atunci. Era ceva despre "căştile albastre" din Liban,...

Două aniversări

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 27 martie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Sfârşitul de săptămână care a trecut a fost unul al aniversărilor. Pe 25 martie s-au sărbătorit cu fast şi fanfară împlinirea celor 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma care instituia Piaţa Comună şi care a dus, mai târziu, la apariţia...

Turcia: un caz patologic

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 21 martie 2017

Cătălin Avramescu

Este limpede că Turcia a devenit, oficial, o dictatură. Nici măcar nu mai încearcă să ascundă acest lucru. Acolo poţi fi aruncat în închisoare pentru o glumă făcută pe Twitter (dacă obiectul său este preşedintele Erdogan). Ziare întregi au fost...

Despre populism

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 20 martie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

După clasarea pe locul al doilea a Partidului pentru liberate (Partij voor de Vrijheid - PVV) la alegerile parlamentare din 15 martie din Olanda, presa din toată lumea a titrat cu litere de-o şchioapă: "Europa răsuflă uşurată, populiştii au...

Testul de română la olandezi

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 17 martie 2017

CORNEL CODIŢĂ

Dacă nu aţi aflat cum se alcătuieşte un test la limba română, de către sfertodocţii care taie şi spînzură prin învăţămîntul din mioritica noastră ţărişoară, vă spunem noi, imediat, pe scurt.

Dascălii libertăţii

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 martie 2017

Cornel Codiţă

Eşecul instalării depline a societăţii româneşti în standardele şi mecanismele modernităţii reprezintă subiectul de maturitate al reflexiei intelectuale, la noi, fie că este vorba despre Eminescu, Zeletin, Noica sau mai recent, dacă doriţi,...

Un partid, două partide

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 martie 2017

Cornel Codiţă

Substantiv de gen neutru. Valabil la ora de gramatică, la cea de politică, însă, partidele noastre sunt orice, numai neutre, nu! Culorile ideologice accentuate, tari, domină, de la roşul leninist al PSD-ului, la rozul bonbon cu iz socialist al...

Doctrina infailibilităţii

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 13 martie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Nevoia de a proclama infailibilitatea unei autorităţi pentru a curma disputele privind interpretarea textelor sau tradiţiilor, fie acestea religioase sau juridice, are ca scop instaurarea unei ordini politice. Inaugurată în domeniul religios, mai...

Fără bacşiş!

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 martie 2017

Cătălin Avramescu

Am comandat doar o supă. Acceptabilă, însă atmosfera din restaurant era deprimantă. Părea că maşina timpului era setată pentru anul 1986. Aşa că am cerut nota.

Europa: drumuri închise

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 martie 2017

Cornel Codiţă

"Roata lumii se-nvîrteşte", zice vorba populară şi nu trebuie prea multă teorie ca să cădem de acord că, în substrat, este vorba de un concept ciclic al istoriei sociale, economice, politice...

Să reparăm ce mai e de reparat

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 martie 2017

Cornel Codiţă

Supărat pe mine că i-am stricat "lopăţica" democraţiei directe, Make a trecut la "represalii masive" şi mi-a făcut zob "găletuşa" democraţiei reprezentative pe care tocmai anunţasem public că voi să o repar; să avem cu ce...

Fake News

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 28 februarie 2017

Cătălin Avramescu

Mi-a scris zilele trecute un prieten din America. Are o mică obsesie. (Toţi avem vreuna). Trump. Mi-a trimis un articol despre "fake news and alternative facts". Interesant. Ideea era următoarea. Epidemia de "ştiri false" din...

Voluptăţi iliberale

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 27 februarie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Să fi devenit iliberalismul ideologia neoficială a noului "regim" politic românesc instaurat în fanfară după alegerile parlamentare din decembrie anul trecut?

Mize periculoase

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 februarie 2017

Cornel Codiţă

Politica a părăsit, de mult, terenul atributelor care îi dau, în mod universal, rostul: coordonarea la nivelul de ansamblu al societăţii, prin fixarea obiectivelor de tip supravieţuire, echilibru, dezvoltare, a priorităţii între ele, alocarea de...

Criza? Care criză?

Criza? Care criză?

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 17 februarie 2017

CORNEL CODIŢĂ

În mod natural, oamenii tind să ia lucrurile în serios! Să le iei în glumă, cere antrenament, dispoziţie, bună dispoziţie, umor şi un pic de ...filosofie a bunului simţ.

De ce România este o dictatură

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 14 februarie 2017

Cătălin Avramescu

Mi-a atras atenţia, zilele trecute, o postare pe Facebook. Cineva mi-a scris pe pagina mea, în legătură cu măsurile abuzive ale actualului Guvern: "Cum este posibil ca asemenea abuzuri să se petreacă într-o democraţie?".

Şcoala democraţiei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 februarie 2017

Cornel Codiţă

"România nu mai are timp să înveţe democraţia. Democraţiile de astăzi au avut cîteva sute de ani ca să deprindă legile, normele şi cutumele democratice". Acesta este diagnosticul, iar situaţia în care ne pune este aceea a pacientului care...

O decizie mult prea ortodoxă

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 9 februarie 2017

Cristian Pîrvulescu

După adoptarea, la ceas de noapte, a unei ordonanţe de urgenţă introdusă ad hoc pe ordinea de zi a şedinţei de guvern din 31 ianuarie şi al cărui motiv real părea să fie protejarea unor oameni politici, o parte a societăţii a reacţionat...

Voturi şi oameni

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 februarie 2017

 Cornel Codiţă

"Aristocraţii" post-decembrişti ai politicii din România au la activ abia vreo două decenii şi jumătate, nici pe departe trei sute de ani!

Interviu cu un motan

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 februarie 2017

Cătălin Avramescu

Am avut o discuţie cu motanul meu. Nu vă miraţi. Oricine îşi împarte casa cu unul dintre aceste animale ştie că ele vorbesc. Este un fapt dovedit.

Reacţie civică

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 6 februarie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Am asistat, în România, în ultima săptămâna, la o spontană şi surprinzătoare - cel puţin pentru majoritatea parlamentară PSD-ALDE -, mişcare de protest care a demonstrat o reacţie civică de o rapiditate fără precedent.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo