Editorial

29 iunie 2022

Mult zgomot pentru ceva

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 28 iunie 2022

Cătălin Avramescu

Isterie în rândurile Stângii. Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat decizia Roe versus Wade (1973). De câteva zile este fierbere mare pe CNN şi pe toate canalele controlate de mogulii de Stânga. Activiştii asortaţi au ieşit în stradă. S-au dat cu vopsea roşie şi ţipă că ne-am întors la Evul Mediu. Ceea ce, între noi fie vorba, în anumite privinţe ar fi chiar un progres. Câteva scurte observaţii.

Mă doare-n cot

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 iunie 2022

Cornel Codiţă

Vă spun sincer şi fără nici un fel de regret: mă doare-n cot de ceea ce s-a mai întîmplat ieri, ori alaltăieri, ori s-o mai întîmpla azi prin menajeria cu pereţi de sticlă a politicii noastre.

Scurtă călătorie în Ţara Minunilor de care ne-am putea lipsi... bucuroşi

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 iunie 2022

Cornel Codiţă

Poate că, undeva, pînă la urmă, Lewis Carroll are totuşi dreptate: "Ce este viaţa, dacă nu un vis". Într-o formă sau alta, de la Shakespeare, pînă la Eminescu şi de la el, pînă colea, la noi, în zilele acestea de restrişte, ideea a încolţit în minţile cele mai frumoase ale umanismului occidental şi a circulat mult dincolo de sferele filosofiei şi ale poeziei, pînă la poalele cetăţilor ştiinţei

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

La grădina zoologică

CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 21 iunie 2022

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Calculasem greşit. Am luat-o pe drumul care trecea pe lângă Grădina Zoologică. În zilele normale, pe acolo este mai scurt. Uitasem însă că era duminică.

Fascişti nu foarte furioşi

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 20 iunie 2022

Cristian Pîrvulescu

A doua zi după primul tur al alegerilor parlamentare franceze, lunea trecută, la principala emisiune de ştiri din Franţa de la ora 20, cea a postului public de televiziune France 2, Jean-Luc Melenchon, liderul Nupes (Noua uniune populară...

Cumătrul Putin s-o fi lepădat de Satana?

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 iunie 2022

Cornel Codiţă

Vedeţi dumneavoastră, dacă şi Papa, de acolo...de unde este el...zice că a început cel de al treilea război mondial, mie mi se pare că e groasă rău. Ce mai, l-a băgat Putin în răcori pînă şi pe Sanctitatea Sa. Şi pe el şi pe toţi împăraţii.

Un pitic la curtea unui alt Ioan fără de ţară

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 iunie 2022

Cornel Codiţă

Desigur, nu despre înălţimea măsurată în centrimetri a Preşedintelui Macron este vorba, ci despre statura sa politică. Micronică! Confirmată atît pe piaţa politică a Franţei, cît şi pe cea europeană, nu mai zic mondială. Recent, a obţinut în...

Delirul imperial

CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 14 iunie 2022

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Acum au aflat? Presa a raportat, zilele trecute, despre un discurs al lui Vladimir Putin. Fac o paranteză. Habar nu am de ce "ştiri" de acest gen mai sunt publicate.

Sfîrşitul lumii la doi bani bucata

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 iunie 2022

Cornel Codiţă

Toate se scumpesc pe lumea asta. Era să zic, fără excepţie. M-am oprit la timp. Mai sunt cîteva "mărfuri" al căror preţ continuă să scadă. Piaţa e inundată şi nimeni nu mai pare dispus să cumpere. Sau, oricît ar cumpăra, tot rămîne mai...

Despre oameni, obiecte şi ipocrizia versatilă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 iunie 2022

Cornel Codiţă

Echilibristica politică între cerinţele contradictorii ale europenităţii, respectiv grija pentru onoarea nereperată a lui Putin i-a transformat viaţa domnului Macron, (Preşedintele Franţei, desigur!) într-un coşmar. Omul nu mai poate dormi, nu...

Un complice al Răului

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 iunie 2022

Cătălin Avramescu

Este greu să o recunosc public, dar o fac acum. Sunt momente în care mă auto-cenzurez. Ca liberal, cred că libertatea de exprimare este esenţială. Dar în acelaşi timp, ştiu că nu toată lumea o suportă. Şi am avut, de-a lungul anilor, suficiente...

Tentaţia putinizării României

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 6 iunie 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

În România, democraţia pare că apune înainte de a fi ajuns la zenit. Profitând de contextul geopolitic tensionat agravat de invazia Ucrainei de către Rusia, serviciile de informaţii româneşti testează reacţia opiniei publice lăsând să circule...

Banalizarea barbariei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 iunie 2022

Cornel Codiţă

Opusul barbariei este civilizaţia. Organizarea barbariei este simplă. O singură lege: "legea" forţei, a violenţei fără reguli sau margini, pusă să lucreze în favoarea celui mai puternic. De aici decurg toate. Puterea se organizează în...

Straniul cult al lui Vladimir cel Mare

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 31 mai 2022

Cătălin Avramescu

Într-un jurnal al unui călător prin Africa, din secolul al XVII-lea, găsim un episod curios. Despotul din Abisinia, se spune, şi-a pierdut un deget într-un accident. Aflând despre beteşugul stăpânului, supuşii săi şi-au tăiat, fiecare, degetul...

Creşterea şi descreşterea Rusiei putiniste

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 30 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Armata rusă luptă cu disperare în Donbas pentru a obţine o victorie militară asupra Ucrainei care să salveze poziţia "ţarului" Putin. Personalizarea puterii din Rusia a distrus orice organizare instituţională şi expune ţara la o prăbuşire...

Decuplarea Rusiei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 mai 2022

Cornel Codiţă

Totul a început cu întrebarea dacă, în Rusia, putinismul va supravieţui sau nu lui Vladimir Putin. Pînă de curînd, balanţa argumentelor pro şi contra părea nehotărîtă.

Turcia sau Rusia - vedeţi vreo diferenţă?

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 24 mai 2022

Cătălin Avramescu

Să facem lista. Un dictator bătrân, care şi-a îmbogăţit familia şi care şi-a construit un mega-palat kitsch. Un regim care agită spectrul ultra-naţionalismului şi al cărui lider se tot pozează prin lăcaşe de cult. Un stat care a invadat un vecin,...

Prăbuşirea în Trecut

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 23 mai 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

E vreo problemă cu naţionalismul? De fapt, da, chiar este o problemă cu naţionalismul! Doar că problema naţionalismului nu este chiar atât de simplă cât pare la prima vedere.

Am băut un ceai de tei

Am băut un ceai de tei

Sorin Rosca StanescuEditorial / 22 mai 2022

Sorin Rosca Stanescu

Am urmat sfatul domnului Mugur Isărescu. Aşa se şi cuvine. În definitiv, este cel mai longeviv înalt demnitar român şi cel mai longeviv guvernator al unei bănci naţionale din lume. După ce m-am conformat, am avut o revelaţie. În cascadă. Am văzut...

Învăţămintele războiului

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 mai 2022

Cornel Codiţă

Nu am nici cea mai mică îndoială, se vor scrie rafturi întregi şi lungi de analize, studii şi cărţi cu ambiţia de a sistematiza "învăţămintele" războiului pe care regimul putinian al Rusiei l-a dezlănţuit împotriva Ucrainei.

Delirul propagandei războinice

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 mai 2022

Cornel Codiţă

Diplomaţia şi, prin extensie, comunicarea politică la cel mai înalt nivel erau cunoscute şi recunoscute, în mod tradiţional, pentru grija cu care cuvintele erau alese şi puse să exprime un gînd, o atitudine, o poziţionare faţă de un eveniment, o...

O victorie mai mare decât Stalingrad

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 17 mai 2022

Cătălin Avramescu

În zilele noastre, Termopile este un loc pe care nici nu îl sesisezi, din goana maşinii, pe marginea autostrăzii care duce de la Atena la Salonic. Nimic nu anunţă turiştilor grăbiţi că acolo s-a dat o bătălie de care a atârnat soarta întregii...

Războiul şi dreptul

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Pe 18 mai va începe la Kiev un prim proces care vizează crime de război, cel al lui Vadim Şişimarin, un sergent din armata rusă în vârstă de 21 de ani, acuzat că a ucis, împuşcându-l din spate, un civil ucrainean în satul Ciupahivka din...

HOMO SOVIETICUS 2.5Vremea globalizării

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 11 mai 2022

Cornel Codiţă

Nu ştiu ce aţi făcut dumneavoastră de 9 mai. Eu, unul, m-am uitat la "bulgari" să văd parada de la ruşi. Europa? De la Moscova, tot ceea ce se vede din Europa este doar victoria URSS asupra Germaniei celui de al Treilea Reich. Nu e doar...

Ocolul câinelui turbat

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 10 mai 2022

Cătălin Avramescu

Ruşii au un proverb: "Pentru câinele turbat, şapte leghe nu înseamnă un ocol prea mare". Expresia scoate în evidenţă în primul rând iraţionalitatea unor scheme complicate. Pe de altă parte, mai atrage atenţia asupra unui fapt deprimant de...

O răscruce a Istoriei

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 9 mai 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

După ce criza economică dintre 2008 şi 2012 zguduise temeliile lumii aşa cum fusese aceasta după căderea Zidului Berlinului, pandemia de Covid-19 a tulburat şi mai mult ordinea mondială pentru ca războiul din Ucraina să apară ca un sfârşit de epocă.

O dezbatere cu adevărat crucială

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 mai 2022

Cornel Codiţă

Înainte chiar de a începe, suntem deja pe cale să o ratăm. Nici o noutate! Din 1989 pînă acum, am ratat cam tot ceea ce merita să fie dezbătut serios în politica şi în societatea României: modelul de guvernare şi aşezarea sa constituţională,...

Raţionalizarea iraţionalului

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 mai 2022

Cornel Codiţă

Lumea vrea să înţeleagă. Să aibă explicaţii pentru ceea ce se întîmplă în faţa ochilor, mai ales că nimănui nu-i vine a crede ochilor. A înţelege este nu doar o condiţie pentru reducerea disconfortului, a tensiunilor şi incertitudinilor create de...

Un general pentru liniştea noastră

CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 3 mai 2022

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Cum îţi dai seama când situaţia a devenit "albastră"? Când elitele politice fac apel la un militar. Şi nu doar pentru că asta arată că au rămas fără idei, fără credibilitate, şi fără resurse proprii.

Un al doilea mandat Macron

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 2 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Cum al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze a fost pe 24 aprilie, de Paştele ortodox, presa scrisă de la noi nu a apucat să acorde un spaţiu prea mare evenimentului. Iar apoi, când s-a revenit din vacanţa de Paşte, actualitatea, cu...

Abject, grotesc, ridicol şi absurd

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Mesajul a fost livrat mai ales pentru consum intern. Televiziunea de stat de la Moscova nu este principalul mijloc de comunicare al Ministrului de Externe Lavrov, cînd vine vorba de a spune ceva ce trebuie auzit de partenerii, competitorii sau...

Victima perfectă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Nu, nici vorbă! Nu milioanele de oameni ale căror case, bunuri şi destine au fost distruse, sunt victime. Nici cei îngropaţi de vii sub sub uriaşele grămezi de moloz şi dărîmături ale şcolilor, spitalelor, teatrelor, gărilor sau grădiniţelor...

Întoarcerea cocoşeilor de aur

Petru RomoşanZiarul BURSA #Editorial / 21 aprilie 2022

Petru Romoşan

În vremuri de molimă (Covid, de exemplu), de război (Ucraina, deocamdată), de inflaţie nemaivăzută de zeci de ani, de foamete (care se anunţă peste tot, dar mai ales pentru vreo 100 de milioane de africani) şi de scumpiri galopante (mai ales la...

Pentru cei care acum încă mai aplaudă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Cel puţin în partea asta de lume în care ne-a aruncat şi pe noi istoria nu cred că sunt mulţi, indiferent de glagorie, şcoli sau avere care n-ar fi gata să declare "cu mîna pe conştiinţă" că divorţul dintre morală şi politică este unul...

Joaca cu rachetele

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 19 aprilie 2022

Cătălin Avramescu

Putin are o fixaţie. Rachetele. De când a preluat şefia guvernului rus, în 2008, se afişează cu rachete de tot felul. Dar ce spun eu?

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo